Norme Coca 2023 - 2024

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie face 20 de perchezţii la ministerul Sănătăţii şi mai multe spitale din Capitală. Potrivit DNA, percheziţiile au loc într-un dosar ce vizează "infracțiuni de corupţie şi asimilate celor de corupție, de către funcţionari publici, în cadrul unor proceduri de achiziţie, prin programe finanţate din fonduri publice şi din fonduri externe".

UPDATE

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciunea săvârșirii, în perioada 2008-2011, a unor infracțiuni de corupţie şi asimilate celor de corupție, de către funcţionari publici, în cadrul unor proceduri de achiziţie, prin programe finanţate din fonduri publice şi din fonduri externe.

În cursul dimineții de 16 iunie 2014, ca urmare a autorizării de către instanța competentă, sunt efectuate percheziții în 20 de locaţii situate în municipiul Bucureşti, între care sediile unor instituții publice şi unităţi sanitare. În acest moment, în cauză se efectuează urmărirea penală prin raportare strict la fapte, nefiind începută urmărirea penală faţă de vreo persoană.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Oficiului de Luptă Antifraudă (OLAF) din cadrul Comisiei Europene, DLAF, precum şi de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi al Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei", se arată în comunicatul DNA.  ( CITESTE MAI JOS )

16 iunie 2014
Nr. 808/VIII/3

COMUNICAT

Ca urmare a unor informații apărute în mass media în cursul dimineții de 16 iunie 2014, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să facă următoarele precizări:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciunea săvârșirii, în perioada 2008-2011, a unor infracțiuni de corupţie şi asimilate celor de corupție, de către funcţionari publici, în cadrul unor proceduri de achiziţie, prin programe finanţate din fonduri publice şi din fonduri externe.

În cursul dimineții de 16 iunie 2014, ca urmare a autorizării de către instanța competentă, sunt efectuate percheziții în 20 de locaţii situate în municipiul Bucureşti, între care sediile unor instituții publice şi unităţi sanitare.
În acest moment, în cauză se efectuează urmărirea penală prin raportare strict la fapte, nefiind începută urmărirea penală faţă de vreo persoană.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Oficiului de Luptă Antifraudă (OLAF) din cadrul Comisiei Europene, DLAF, precum şi de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi al Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro