Presedintele Societătii Române de Pneumologie (SRP), profesor doctor Florin Mihăltan, a declarat miercuri, la Târgu Mures, că se impune modificarea legislatiei românesti împotriva fumatului, întrucât actualele reglementări sunt învechite si nu protejează în niciun fel fumătorul pasiv.

'În 2007-2008 prevalenta fumatului era de 33-35%, în functie de sexe, în România. Ultimul studiu făcut în 2011 arată că 27% dintre români fumează, ceea ce înseamnă aproximativ o treime din populatie. Sunt cifre care merg în jos, nu merg cu viteza cu care ne-am dori, acest lucru fiind generat de foarte multe probleme legate de legislatie. Legislatia românească este o copie palidă a unei legislatii învechite spaniole, cu foarte multe goluri în ceea ce priveste existenta spatiilor publice pentru fumat si, mai ales, nu este implementată si controlată. În legislatie ar trebui corectate următoarele elemente: în primul rând, într-adevăr toate spatiile publice trebuie să fie fără fumat, pentru că fumătorul pasiv nu este protejat prin lege. În al doilea rând, trebuie ca aceste puncte de vânzare să fie la distantă mare de scoli, iarăsi un lucru care nu este respectat', a arătat presedintele SRP.

Dr. Mihăltan a arătat că, de asemenea, restaurantele, barurile si pub-urile ar trebui să fie locuri fără fumat, asa cum se întâmplă în multe tări din Uniunea Europeană. Presedintele Societătii Române de Pneumologie a arătat că la nivel european pe asa-zisa scală a tabagismului există sapte tări europene pozitionate în vârf, întrucât prin legislatie protejează fumătorul pasiv, iar pe aceasta România se situează abia pe locul 19.

'Protejarea fumătorului pasiv la noi nu se realizează. În primul rând, legislatia nu este corectată — discutia a fost legată de noile directive europene si Societatea Română de Pneumologie a făcut un memoriu primului ministru, ex-ministrului Sănătătii, atrăgând atentia că legislatia trebuie corectată si România trebuie să sustină noile directive europene. Ceea ce s-a întâmplat ulterior, am fost între cele patru state care s-au opus acestei noi directive si de aceea în Tobacco Scale am coborât de pe pozitia 16 pe 19. Deci suntem într-un regres legislativ al modului de sustinere a legislatiei si de creare a cadrului educational pentru ca cei 73% dintre nefumători să nu fie îmbolnăviti', a subliniat doctorul Mihăltan.

Presedintele SRP a spus că răspunsul de la Ministerul Sănătătii întârzie, însă specialistii rămân optimisti că acest lucru se va realiza, deoarece 'fără o legislatie corectă, fără o taxare corectă legată de tutun, fără o introducere si o sustinere permanentă a unui program stop fumat, cu fonduri permanente, nu cu rupturi, si fără o verificare modului de aplicare a legislatiei actuale, nu se poate implementa nimic din controlul tabagismului'.

Profesorul doctor Florin Mihăltan a arătat, de asemenea, că există foarte putine proiecte pe zona educatională, pe cresterea nivelului educational la nivel de populatie si la nivel de indivizi implicati în training si că în acest context proiectul care se implementează la Universitatea de Medicină si Farmacie din Târgu Mures, împotriva fumatului, are această "misiune sacră" de a creste nivelul educativ al celor care activează în universităti.

'Proiectul (finantat de Colegiul Universitar Davidson din SUA, n.r.) este binevenit pentru că într-adevăr aceste universităti, mai ales cele medicale, ar trebuie să fie fără fumat, încă nu este nici bine implementată legea si nici supravegheată', a subliniat dr. Florin Mihăltan.

Presedintele SRP a participat, miercuri, la Târgu Mures, la întrunirea echipei de experti pentru conceperea si implementarea interventiilor pentru reducerea morbiditătii si mortalitătii asociate fumatului, pe baza proiectului comun privind formarea capacitătii locale de cercetare în domeniul fumatului, demarat de Colegiul Universitar Davidson din SUA si Universitatea de Medicină si Farmacie din Târgu Mures.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro