Medicii de familie anunţă pacienţii să îşi reprogrameze consultaţiile în această perioadă grea din punct de vedere meteorologic, tocmai pentru ca aceştia din urmă să nu iasă din casă. De asemenea, medicii le recomandă părinţilor să nu scoată din locuinţe copiii mici, la temperaturi de sub minus zece grade.
"Pentru pacienţii cu boli cronice stabilizate care mai au medicaţie, vă recomandăm să vă reprogramaţi telefonic, pentru a evita să ieşiţi din case în situaţia dată", anunţă medicii de familie prin Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie din România (FNPMF).