La Botoşani, cel mai bine plătit este un medic dintr-o comună * el ridică lunar 23.000 de lei * medicii de familie primesc salariu indiferent dacă un pacient beneficiază de servicii sau nu * specialiştii se plâng că şi cheltuielile de la cabinete sunt foarte mari şi rămân cu puţini bani.

medical-malpractice

Medicii de familie au printre cele mai mari salarii din sistemul de sănătate. Ei îşi pot compara veniturile chiar şi cu angajaţii din firmele private care câştigă lunar mii de lei. Deşi, efortul lor nu se poate compara cu cel al cadrelor medicale care lucrează în marile spitale sau la urgenţe, medicii de familie sunt plătiţi după un sistem care ia în calcul numărul de pacienţi înscrişi pe liste. În acest context, cu cât un medic de familie are mai mulţi pacienţi pe listă, cu atât îi cresc veniturile, iar dacă pe listă sunt de exemplu între 2.500 şi 3.000 de pacienţi sumele pot ajunge şi la 23.000 de lei pe lună. Cei mai avantajaţi sunt medicii din mediul rural care au mii de pacienţi pe liste şi care sunt remuneraţi pe baza decontării efective a serviciilor prestate, indiferent dacă un pacient solicită servicii sau nu. Totuşi, doctorii susţin că sumele nete care le rămân, după ce decontează toate cheltuielile (cu personalul, consumabilele, chiria şi cheltuielile curente) scad până la 2.000 de lei/lună.

23.000 de lei, salariu la Botoşani

Cel mai bine plătit medic de familie botoşănean ridică aproape lunar venituri de 23.000 lei. El profesează la un cabinet din mediul rural şi are peste 3.000 de asiguraţi pe listă. Primeşte 4.000 de lei pe munca depusă la Centrul de permanenţă plus alţi 19.000 lei pe serviciile pe care le realizează la cabinetul său. El urmat îndeaproape de un alt medic, tot din mediul rural, care are venituri de 22.000 lei, 18.000 lei din serviciile făcute la cabinet şi 4.000 lei la Centrul de permanenţă. La polul opus se situează un medic de familie care primeşte lunar în jur de 4.000 lei pe contractul cu CJAS, la care se adaugă încă 2.000 lei pentru activitatea din centrele de permanenţă. El are în jur de 800 de asiguraţi pe listă.

181 de cabinete de familie la Vaslui

Serviciile medicale primare din judeţul Vaslui sunt asigurate prin 181 cabinete de medicină de familie, din care 105 în mediul rural şi 76 în mediul urban (Vaslui: 27, Bârlad: 30, Huşi: 13, Negreşti: 4, Murgeni: 2). „Acest număr de medici acoperă în mare parte necesarul de servicii medicale primare, însă repartizarea lor nu este uniformă”, a spus Mihaela Vlada, şeful Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui. Cei mai mulţi medici s-au ferit să-şi deschidă cabinete în zonele aflate la distanţe mari de oraş. Lunar, un medic de familie ridică un salariu în medie de 2.000 de lei după ce achită toate cheltuielile. În total, în România există aproximativ 12.000 de medici de familie. (Grupaj coordonat de Lucia Hacman)

Trei minute pentru fiecare pacient
Dacă un medic de familie care are 3.000 de pacienţi înscrişi pe liste acordă consultaţii 5 zile pe săptămână timp de 8 ore pe zi, ar rezulta că ar trebui să aloce fiecărui pacient aproximativ 3,2 minute în fiecare lună. În realitate, nu toţi asiguraţii îşi contactează medicul de familie lunar, dar medicul este plătit în fiecare lună în funcţie de numărul total al pacienţilor înscrişi pe listele sale, indiferent dacă oferă sau nu consultaţii. Suplimentar el este plătit şi pentru serviciile prestate, suma totală încasată lunar fiind un mix între banii plătiţi de Casă per pacient şi serviciile efectiv prestate.

Data publicarii: 05/11/2013
  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro