RODICA TANASESCUU

Ea a precizat că astfel de nereguli nu pot fi imputate medicilor de familie, care nu au atribuții în domeniul fiscalizării.

"Medicul de familie nu e organ fiscal, să i se impute aceste rețete. Nu e obligația noastră, nu suntem organ fiscal și în niciun caz nu avem vreo legătură cu această problemă. Curtea de Conturi, de altfel, a imputat caselor de asigurări, nu medicilor de familie și nici altor doctori, este problema caselor să rezolve această problemă. Să plătim noi acele medicamente pe care medicii le-au prescris corect în baza unor drepturi legale ale pacienților și pentru o patologie reală și corectă evident nu e normal", a adăugat Rodica Tănăsescu.

Ea a reamintit că și spitalele se confruntă cu situații deosebite, în care pacienții figurează ca fiind internați, dar de fapt stau acasă și vin periodic la analize.

"La fel s-a întâmplat și se întâmplă în continuare pentru pacienți care figurau internați, dar fie erau internați ambulator ori erau într-o fișă de internare continuă pentru, de exemplu, cure de citostatice ori pentru paliație și ei figurau internați, dar se duceau la câteva săptămâni o dată în spital pentru cura respectivă și în rest stăteau acasă", a mai afirmat Tănăsescu.

Președinta SNMF, Rodica Tănăsescu, a participat vineri la Conferința de lansare a campaniei ''Spune ce ai pe inimă'', prima campanie de informare pentru depistarea precoce a fibrilației atriale.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro