Dacă autorităţile pun în practică proiectul de modificare a Contractului-cadru din Sănătate

Medicii de familie din judeţul Buzău se alătură demersului Federaţiei Patronatelor Medicilor de Fa­milie din România, prin care solicită ferm Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Ministerului Sănătății (MS) și Guvernului României să retragă proiectul de modificare a Contractului-cadru din Sănătate și să organizeze în cel mai scurt timp o dezbatere publică privind acest subiect. Mai exact, medicii consideră că Proiectul de Norme şi modificările Contractului Cadru, apărute pe „transparenţă legislativă“ pe site-ul CNAS, afectează grav cabinetele de medicină de familie şi liberalismul medicilor de familie. “Acest proiect este împotriva dezvoltării independente a cabinetelor medicilor de familie, îngrădeşte libera practică a medicilor şi limitează implicit adresabilitatea pacienţilor la medicii de familie. Sub impresia că se va da posibilitatea de a se deschide noi cabinete de medicină de familie, chiar cu număr redus de pacienţi pe o listă, de fapt se favorizează intrarea în sistem a lanţurilor de cabinete şi purtarea pacientului între cabinete, cheltuindu-se banii publici, fără nicio justificare. Cabinetele medicale de medicină de familie trebuie să aibă un număr minim de asiguraţi pe lista – 800 actual, pentru a putea susţine cabinetul din punct de vedere financiar. Aşa numitul buget per capita 50%, actual, este de fapt un buget de întreţinere a cabinetului pentru plata tuturor utilităţilor – gaz, apă, lumină, lemne, salarii, impozite, materiale sanitare, asigurări de mal praxis, cursuri EMC dar şi contracte pentru deşeuri, softuri, mentenanţă, medicină muncii, cu care suntem împovăraţi”, spune medicul Angela Mazdrag, reprezentant al FNPMF. Totodată, medicii susţin că veniturile cabinetelor şi implicit ale lor, au scăzut an de an, din cauza inflaţiei şi a creşterii salariale pentru angajaţi, în condiţiile în care bugetul pentru medicină de familie nu a crescut din 2012. “Un cabinet trebuie să fie funcţional şi atunci când, teoretic nu intră nimeni pe uşă, pentru a solicita servicii medicale. La fel cum există armata fără să fie război, sau pompieri fără să fie foc zilnic, tot aşa un cabinet trebuie să fie susţinut material, pentru a funcţiona în bune condiţii, zilnic.

Desfiinţarea comisiilor mixte de la CNAS este încă un pas împotriva profesiei liberale, ştiindu-se că stabilirea necesarului de medici şi a numărului mediu de pacienţi sunt practici implementate de mult în ţările europene,menţinând echilibrul între cererea şi oferta de servicii medicale”, mai spun medicii. Cadrele medicale atrag atenţia că desfiinţarea comisiilor mixte deschide uşa abuzurilor, practicii anticoncurenţiale şi haos la nivelul medicinii de fa­milie cu riscul, devenit aproape certitudine, de a falimenta o bună parte a cabinetelor medicale. În acest context, Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie, susţine: procentul actual 50%-50% – capita/ serviciu; menţinerea numărului minim de 800 asiguraţi/listă, pentru încheierea unui contract cu CNAS şi calcularea necesarului de medici la numărul optim de 1800 de pacienţi, cu menţinerea comisiilor mixte; valoarea minim garantată 5,3 PC şi 3-PS; menţinerea numărului de domicilii la media de 21/ lună; documentele de suport neplătite de contractul cu Casa vor intra în plata directă de solicitant; plata la înscrişi – motivat de servicile pentru neasiguraţi, neconcordanţele mari ale SIUI-ului, precum şi faptul că trebuie menţinută funcţionalitatea cabinetului şi pentru aceştia – vezi acordarea serviciilor din pachetul minimal în timpul orelor contractate cu Casa; plata de către solicitant a serviciilor la cerere, cu posibilitatea de a li se eli­bera reţete sau bilete de trimitere, la care au dreptul asiguraţii; în afara programului contractat cu casa de asigurări (în medie 7 ore/zi şi 5 zile/săptămână), fiecare cabinet medical îşi va desfăşura activitatea conform deciziei asociatului unic/medicul titular, fiind o practică independentă, autorizată legal în România şi care nu poate fi îngrădită de acte admi­nistrative.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro