26 de medici de familie din judeţul Galaţi, medici care activează în cadrul unor centre de permanenţă, s-au văzut siliţi să dea înapoi sume variind de la 8.000 la 117.000 lei pentru o eroare a statului. După cum vă informam săptămâna trecută, un act contradictoriu emis în 2008 de Ministerul Sănătăţii a determinat Casa Naţională de Asigurări de Sănătate să dea medicilor din centrele de permanenţă mai mulţi bani decât ar fi trebuit.
Eroarea a fost descoperită recent de un control al Curţii de Conturi, care a cerut Casei Naţionale să dea banii înapoi. La rândul ei, Casa Naţională, după ce a pierdut procesul intentat Curţii de Conturi, se vede nevoită să ceară caselor judeţene să solicite medicilor să dea banii înapoi.
„Nu vorbim aici de sume mici. Şi nu sumele ar fi problema, dar penalităţile, din 2008 încoace, sunt uneori mai mari decât ce a primit medicul de la stat. Noi am discutat şi la nivelul Casei Judeţene. Situaţia este similară în ţară. Dar colegii mei nu vor da niciun ban. Nu au de unde. Şi, în plus, este greşeala Ministerului Sănătăţii, în prima fază, dar şi parţial a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. În fiecare judeţ dar şi în Galaţi vom da în judecată casele judeţene de asigurări de sănătate deoarece ele vor trimite notificările de plată”, a precizat dr. Dumitru Mărăşescu, preşedintele filialei locale a Asociaţiei Patronatelor Medicilor de Familie şi vicepreşedinte la nivel naţional.
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Galaţi are toată disponibilitatea la dialog cu medicii de familie în acest caz, dar trebuie respectată decizia unei instanţe.
„Noi vom trimite notificările către medicii în cauză. Este o hotârărea a unei instanţe care a dat dreptate Curţii de Conturi în dauna Casei Naţionale, aşa că nu avem ce face aici, pe plan local. Vom aproba şi eşalonări ale plăţii sumelor pe care trebuie să le înapoieze medicii de familie. Asta, bineînţeles, dacă între timp situaţia nu evoluază altfel”, a precizat dr. Elena Vrabie, directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Galaţi.
Medicii sunt cumplit de dezamăgiţi de ceea ce li se întâmplă.
„Nu cred că asta trebuia să se întâmple unor medici care în fiecare an, de Crăciun, de Revelion sau de Paşte, au asigurat asistenţă medicală şi au degrevat spitalele de cazuri.
Dacă mă refer strict la Corod, aici foarte mulţi lucrează în străinătate. Evident că atunci când vin de sărbători acasă şi păţesc ceva vin la noi, la centrul de permanenţă, la cabinet, nu mai ajung la spital. Rezultaul e că pentru toate gărzile pe care le-am făcut am de dat înapoi 62.000 de lei.
Deşi am semnat un contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, se pare că nu mai are nicio valoare.
Nu are nimeni dreptul să ne ia aceşti bani, mai ales că noi am plătit impozite pentru ei şi asigurări de sănătate. Niciunul dintre ceilalţi colegi medici, care se află în situaţia mea, nu este dispus să restituie banii. Nici nu am avea de unde. Va trebui să ajungem în instanţă”, a declarat dr. Florentina Floareş, medic de familie în Corod, care are de plătit 62.000 de lei dar cu penalizări ajunge la 117.000 lei, sumă imposibil de „adus de acasă” pentru o eroare care nu îi aparţine
Citeste si:
CNAS “obliga” CJAS sa plateasca sume enorme. ”Este o aberatie!”