Norme Coca 2023 - 2024

Medicii din Maramureş, la fel ca şi colegii lor din ţară, sunt gata de greva generală.

Ei sunt nemulţumiţi de faptul că salariile pe care le încasează lunar sunt mici în comparaţie cu munca pe care o prestează. Ei solicită, de asemenea, eliminarea statutului de funcţionari publici. Pe reţelele de socializare medicii îşi exprimă nemulţumirile pe care le au şi se arată dispuşi să declanşeze greva generală, în cazul în care nu se schimbă ceva.

„Am început ca o reacţie la nesimţirea celor care ne guvernează şi care nu consideră că ne merităm locul în această societate. Suntem casta cea mai umilită, prin salariile cele mai mici din Uniunea Europeană, prin permanenta batjocorire a profesionalismului nostru, prin ofensele aduse asupra moralităţii noastre. Suntem ponegriţi zi de zi! Suntem, până acum, singura reacţie a medicilor la umilirea celor care ne-au încadrat cu statut de funcţionar public. Nicăieri în lume doctorul nu are statut de funcţionar public”, se arată în grupul de discuţii creat de medici pe o reţea de socializare şi care numără peste 25.000 de membri.

2.000 lei net, pe lună

Propunerea pentru creşterea veniturilor medicilor este de 750 euro brut pe lună, care înseamnă 351 milioane euro pe an. Pentru un medic înseamnă aproximativ 2.000 lei net lunar.

Medicii de familie din Maramureş sunt alături de colegii lor din spitale şi spun că, dacă se va ajunge la declanşarea grevei generale, şi ei se vor alătura.

„Medicii sunt nemulţumiţi de faptul că, pentru a trăi civilizat, trebuie să accepte şi mici atenţii din partea pacienţilor. Salariile medicilor sunt mici în comparaţie cu cele ale procurorilor sau judecătorilor. Vrem ca valoarea medicilor să fie recunoscută şi plătită ca atare. Nu putem pretinde salarii de 5.000 euro, dar nici aşa cum e acum nu e bine. Medicii de familie nu pot face grevă, dar, dacă se va ajunge până la grevă generală, atunci o să îi susţinem şi noi pe colegii noştri din spitale printr-o grevă de tip japonez”, a declarat Gheorghe Lascu, MEDIC DE FAMILIE.

Preşedintele Societatii județene de medicina familiei/medicină generală Maramureș  Dr. Lascu Gheorghe

Pe de altă parte, liderul Sanitas Maramureş, Mircea Ciocan, a arătat că, deocamdată, este prematur să vorbim despre o grevă generală. „Este prematur să vorbim acum despre grevă generală în sănătate. Întâi trebuie să aşteptăm discuţiile cu Ministerul Sănătăţii, să vedem cu ce soluţii vin ei. Noi am cerut ca creşterea salariilor medicilor să se facă constant. Protestul care s-a iniţiat pe reţelele de socializare îşi are izvorul în decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.„A merge cu plicul la medic a devenit o obişnuinţă”

Cât priveşte problema atenţiilor care se dau în spitale, avem informaţii că şi în Maramureş se întâmplă aceste lucruri. A merge cu plicul la medic a devenit o obişnuinţă a oamenilor şi foarte greu îi vom dezobişnui. Ei cred că dacă merg cu plicul la medic vor fi mai bine trataţi. Trebuie să le dăm salarii mai bune tuturor celor care lucrează în sistemul medical”, a explicat Mircea Ciocan

 

Sursa

 

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro