Modificarea criteriilor de încadrare a cabinetelor medicale din asistenţa medicală primară şi din ambulatorul de specialitate din mediul rural este gândită astfel încât Casa Naţională de Asigurări de Sănătate sa nu mai ofere niciun fel de spor, potrivit dr. Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei.

În mediul rural, singurele servicii medicale oferite pacienţilor sunt cele din medicina de familie. Însa în contextul unei diminuari a bugetului alocat medicinei din mediul rural, o parte dintre medici vor încerca sa plece către oraşele mari. Prin urmare, populaţia din sate riscă să rămâna fără un punct sanitar unde să i se poată acorda primul ajutor pâna la intervenţia medicului specialist. Cu alte cuvinte, în acest mod, scade calitatea îngrijirii sau a acoperirii nevoii medicale a acestor pacienti, a atras atenţia dr. Rodica Tănăsescu.

 

Sursa
 

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro