În unităţile de învăţământ unde nu există medic şcolar, medicii de familie fac triajul epidemiologic la început de an şcolar.

Medicii şcolari şi cei de familie au demarat, încă de la începutul acestei săptămâni, triajul epidemiologic la preşcolari şi şcolari. Medicii controlează starea de sănătate a şcolarilor, aceştia fiind verificaţi la nivelul tegumentelor şi al mucoaselor, pentru depistarea roşului în gât, dacă au paraziţi sau dacă sunt răciţi. Acolo unde vor fi depistate probleme, copiii vor fi retraşi din colectivitate, pentru ca medicul de familie să le prescrie tratament specific, ei putând să se întoarcă în colectivitate abia după ce se vor trata.

“Acolo unde nu există medici şcolari, triajul epidemiologic va fi realizat de medicii de familie, dar în mediul rural lucrul acesta este făcut cu dificultate, deoarece nici astfel de cadre medicale nu se regăsesc în fiecare localitate”, susţine medicul Mihaela Covrig, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie Neamţ.

Triajul epidemiologic se încheie săptămâna viitoare.Până la finalul  lunii, medicii şcolari şi cei de familie trebuie să raporteze situaţia la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Neamţ.

În acest moment, cei peste 60.000 de elevi din judeţ sunt în supravegherea a 11 medici care lucrează la cabinete de medicină şcoală. În mod normal, fiecare şcoală ar trebui să aibă un medic sau, măcar, o asistentă care să poată acorda servicii medicale copiilor. Permanenta lipsă a banilor a făcut ca, în timp, numărul cabinetelor şcolare să se tot reducă. În acest moment, în judeţul Neamţ există doar cabinete de medicină şcolară în mediul urban, iar în mediul rural responsabilităţile acestora sunt preluate de medicii de familie. În total, există doar 11 medici de medicină şcolară, dintre care opt sunt la Piatra Neamţ şi doi la Tîrgu Neamţ. La Roman sunt mai multe dispensare, dar lipsesc medicii. Practic, pentru cele şase cabinete amenajate în şcoli şi grădiniţe, Primăria Roman a putut angaja un singur medic şi 24 de asistenţi.

Potrivit Ordonanţei nr. 162/12.11.2008, acolo unde nu există medic şcolar, asistenţa medicală desfăşurată în unităţile de învăţământ este transferată de Ministerul Sănătăţii către autorităţile publice locale şi se asigură transferuri de la bugetul de stat pentru aceste servicii. Repartizarea banilor în teritoriu, către consiliile locale, se face de către DSP.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro