* Doctorii susţin că apare discriminarea şi punerea la plată a bolnavilor care nu mai “prind” programare * Dincolo de grija pentru bolnav, şi veniturile cabinetelor ar scădea, prin decontări limitate de CAS * Asiguraţii, invitaţi să semneze Petiţie pentru contract individual cu CAS

Medicii de familie ameninţă că nu vor semna contractul cadru în noua variantă, supusă acum dezbaterii publice, pe motiv că limitează drepturile pacienţilor şi impun sancţiuni aberante pentru doctori.

Asociaţia Naţională a Medicilor de Familie, reprezentată la Neamţ de dr. Mihaela Covrig, a emis un comunicat de presă prin intermediul căruia solicită public consultări cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi CNAS pentru dezbaterea prevederilor contractului cadru, publicate pe site-ul MS în data de 25 februaire 2014: “Considerăm că schimbările aduse de noua hotărâre sunt de o importanţă semnificativă pentru modul de funcţionare a sistemului asigurărilor sociale de sănătate şi pentru accesul pacienţilor la serviciile de sănătate”.

Medicii sunt nemulţumiţi că noul contract limitează numărul de consultaţii gratuite pe care le pot acorda într-o zi la doar 20, în vreme ce, în prezent, sunt zile când au şi câte 30-35 consultaţii zilnice. La modul declarativ, ei susţin că nu e corect ca bolnavii care nu pot fi programaţi să fie puşi la plata contravalorii unei consultaţii la cerere, ba chiar să nu aibă dreptul la reţete compensate ori gratuite. Evident, că nici medicii nu pot fi extrem de încântaţi pentru propriile “afaceri”, pentru că una e să le asigure CAS banii pentru consultaţiile zilnice şi alta e să aştepte să le bată în uşă bolnavii pentru consultaţii cu plată.

Medicii de familie mai atrag atenţia că nou contract cadru propus de CNAS nu mai prevede trierea pacienţilor după gravitatea cazurilor, prioritatea urmând să fie stabilită pe principiul “primul venit, primul servit”.

“Nu poţi să-ţi practici meseria dacă trebuie să faci slalom între prevederile acestui contract care de fapt înseamnă sancţiuni nenumarate, ameninţări făţise, multe dintre ele absurde”, mai subliniază reprezentanţii Asociaţiei Medicilor de Familie. “Proiectul de contract are repercusiuni asupra îngrijirilor medicale pe care le acordăm pacienţilor, dar şi asupra relaţiei medic-pacient. Dacă un pacient intră în cabinet şi în loc de anamneză îl întrebăm ce pensie are şi îi cerem declaraţii şi acte doveditoare, dacă în loc de empatie începem să-i explicăm că nu putem să-i oferim investigatiile sau medicaţia de care are nevoie, e foarte grav. Dacă o bună parte din timpul consultaţiei îl dedicăm completării de hârtii, suspinând la gandul că nu stim daca merge SIUI-ul, ceva nu e normal. Nu e un lucru nou, dar a venit momentul ca această practică să înceteze”, a subliniat reprezentantul medicilor de familie.

Doctorii mai reclamă faptul că, pentru o eroare de completare a unui document, pentru “vina” de a nu fi ştiut că un pacient figureaza internat şi ai “îndrăznit” să-i dai o reţetă de care chiar are nevoie, pentru o depăsire cu cateva zile a înnoirii unui document banal se reţin sume importante din venitul cabinetului, sau se ajunge chiar la suspendarea sau rezilierea contractului. Şi exemplele pot continua. În concluzie, medicii consideră că schimbările importante preconizate în sistem trebuie discutate şi revizuite conform cu realitatea din teren. Mai mult, în propunerea legislativă ar persista nenumărate ambiguităţi pe care anterior medicii le-au denunţat, dar care acum sunt din nou introduse.

Şi pacienţii sunt bulversaţi de nenumăratele schimbări care se produc în sistemul asigurărilor de sănătate şi cineva chiar s-a gândit să posteze pe site-ul Asociaţiei Medicilor de Familie din Bucureşti o Petiţie online pentru strângere de semnături în favoarea semnării individuale a unui contract cu CAS, pentru ca fiecare asigurat cotizant lunar să ştie la ce servicii medicale are dreptul gratuit, în varii situaţii.

Geanina NICORESCU

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro