Potrivit reprezentantei Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF),  Sandra Alexiu, medicii de familie, în majoritate, nu va mai elibera, începând de mâine, reţete compensate şi trimiteri, din cauza faptului că nu au reuşit să semneze actele adiţionale cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi, prin emiterea unor astfel de documente medicale, ei ar comite o ilegalitate. Sandra Alexiu a explicat că medicii de familie ar fi trebuit chemaţi la consultările pentru prelungirea contractului. Această măsură a fost însă votată ieri în şedinţa de Guvern, iar medicii susţin că nu au primit nici măcar contractele pentru a le semna.

Sandra Alexiu a explicat pentru presa centrală că medicii de familie sunt, practic, începând de mâine, liberi de contract. Astfel, fiecare medic va decide ce face în continuare, având în vedere că funcţionează independent de Casa de Asigurări de Sănătate. „Nu este o grevă. Noi suntem patroni şi nu avem voie să facem grevă. Noi decidem, tocmai pentru că suntem patroni şi pentru că mâine (astăzi - nota red.) suntem liberi de contract, vom decide ce este de făcut. Fiecare cu cabinetul lui. Majoritatea, noi am decis că nefiind în legătură cu Casa de Asigurări, nu putem elibera documente în relaţie cu Casa. Deci, nu putem da trimiteri, reţete compensate, trimiteri la laborator, internări şi aşa mai departe, tot ce ţine de relaţia cu Casa de Asigurări pentru că nu avem contracte. Nu s-a votat legea la timp, nu s-au făcut contractele, nu au respectat termenele”, a spus Sandra Alexiu.

Medicii sunt nemulţumiţi de faptul că prelungirea contractului-cadru s-a votat ieri, fără respectarea prevederii care spune că reprezentanţi din medicina de familie trebuie să fie consultaţi înainte de adoptarea unei astfel de măsuri. Practic, potrivit spuselor medicilor, ei ar face un uz de fals în cazul în care ar semna reţete compensate sau trimiteri. „Noi nu avem suport legal. Legea s-a votat ieri după-amiază în şedinţa de Guvern. Ieri seară a fost publicată în Monitorul Oficial, iar conform legii, ei sunt obligaţi să ne cheme la consultare cu cinci zile înainte de intrarea în vigoare a contractului. Ei nu au respectat termenul. Deci, noi nu facem asta pentru că vrem, suntem forţaţi să facem asta pentru că altfel nu putem să fim în legalitate. Dacă eu de mâine, medic de familie, semnez vreo reţetă, fac un uz de fals, sunt în afara contractului”, a explicat Sandra Alexiu.Sănătatea va funcţiona pe Contractul-cadru din anii 2014-2015 până în iunie. HG privind „prorogarea până la data de 1 iulie 2016 a termenului de aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016 –2017” a fost aprobată miercuri şi publicată în Monitorul Oficial. Totodată, actul normativ stabileşte prelungirea până la data de 30 iunie 2016 a aplicării prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru pentru anii 2014 –2015. În prezent, sănătatea funcţionează pe Contractul 2014-2015, prelungit până la 31 martie. „Decontarea serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare şi a dispozitivelor medicale contractate pentru trimestrul II al anului 2016 prin acte adiţionale la contractele derulate în anul 2015 de casele de asigurări de sănătate cu furnizorii acestora se va face din sumele prevăzute pe domeniile de asistenţă medicală corespunzătoare, prevăzute în bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pe anul 2016”, se arată în HG 200/2016.

Numai cine nu vrea nu are contract

În aceste condiţii, reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate a Judeţului (CASJ) Braşov spun însă că nu există nici un motiv obiectiv pentru ca medicii de familie, ca şi ceilalţi furnizori de servicii de sănătate (farmacişti, medici de specialitate din ambulatorii şi din spitale, laboratoare de analize şi centre de investigaţii imagistice) să nu emită acele documente, ci doar unul de natură subiectivă, respectiv refuzul de a-şi prelungi relaţii contractuale: „Noi am anunţat toţi furnizorii de servicii, circa 800, că a apărut în Monitorul Oficial hotărârea de prorogare, colegele au stat peste program şi au pregătit actele adiţionale, au pus în SIUI, i-am notificat pe toţi furnizorii să vină să le semneze, dacă nu chiar de mâine, măcar de luni. De asemenea i-am rugat să anunţe dacă nu doresc prelungirea contractului care era valabil până la 31 decembrie 2015 şi care a fost actualizat prin acte adiţionale până astăzi, 31 martie. Deci nu se pune problema să nu poată presta servicii şi emite legal documente medicale din 1 aprilie şi nici nu există riscul să nu fie decontate”, a precizat jr. Ancuţa Daisa, purtător de cuvânt al CASJ Braşov.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro