Medicii de familie anunţă un amplu protest în Piaţa Victoriei din Capitală şi declanşarea grevei generale pe 15 noiembrie, după ce ultimul dialog între organizațiile reprezentative ale doctorilor şi cei responsabili de asigurarea finanţării sistemului de medicină primară s-a soldat cu un eşec.
Autor Elena Marinescu
După protestele de săptămâna trecută, medicii sunt hotărâţi să forţeze autorităţile să urgenteze soluţionarea problemelor asistenţei medicale primare, atât din punct de vedere legislativ, cât şi financiar şi administrativ. În caz contrar, 1 din 4 români riscă să rămână fără medic de familie în următorii 5 ani, lucru care va conduce la blocarea programelor naţionale ale Ministerului Sănătăţii şi va lăsa fără asistenţă medicală primară aproape 5 milioane de cetățeni înscrişi pe liste, o situaţie fără precedent într-o ţară membră a Uniunii Europene.