Medici de familie veniti din toata tara si-au exprimat public nemultumirile cu privire la noul contract cadru, care este plin de restrictii si schimbari negative pentru aceasta categorie profesionala.

Luni, 16 martie, ora 13:00-Ministerul Sanatatii.  Zeci, aproape de 100 de medici de familie trec pragul Ministerului Sanatatii, unii dintre ei veniti de la sute de km distanta. Au facut acest efort, constienti fiind ca daca tac acum, cand este momentul sa-si spuna supararile sus si tare, degeaba vor vorbi mai incolo.

Dezbaterea publica organizata la sediul Ministerului a durat mai bine de doua ore si jumatate. Pe lista au fost inscrisi la cuvant peste 350 de doctori, dar nu toti au luat cuvantul propriu-zis.

Startul l-a dat presedintee SNMF, dr. Rodica Tanasescu, care a vorbit, printre altele  de atingerile grave asupra independentei profesionale a medicilor de familiei si a starii de sanatate pe care noile modificari ale contractului cadru le aduc. Rand pe rand, medicii s-au perindat la cuvant.

Deficit de sute de medici in mediul rural

Vicepresedintele SNMF a atins, printre altele, si conditia medicului din mediul rural, apoi a adus argumente cu privire la numarul de medici existent si deficit, dar si date vizavi de sub-finantarea sistemului de sanatate romanesc, comparativ cu alte state, mai putin evoluate. Cifrele nu ne fac deloc cinste.

“Cine mai aloca 3, 4 % Sanatatii?! Angola, Bangladesh, Buhtan, Etiopia, Gabon si Siria. Acestea sunt date publice de pe site-ul Bancii Mondiale. Spania, Grecia sau Bosnia aloca 9, 5 %. Si, in Romania, din procentajul total de medici de familie, 47% sunt in mediul rural, iar 53% in cel urban. In prezenty, in tara noastra exista 429 de localitati fara nicio asistenta medicala. Ma refer la sate, comune sau orase mici. (…)

Inainte de a deschide cabinete noi, nu ar fi bine sa se ocupe cele care sunt deja libere? Spuneati de medicii tineri, ca nu au bani sa-si cumpere cabinet, dar sa intre in zonele rurale unde exista deficit, nu au ce sa cumpere…”, a declarat dr. Sandra Alexiu, vicepresedinte Societatea Nationala de Medicina Familei.

 “Ne oprim!”

O alta luare de cuvant notabila a fost cea a unui medic tanar din mediul rural din judetul Vaslui. Tanarul doctor de familie a facut o paralela vizavi de cat de putin apreciata este munca unui medic fata de cea a unui avocat, notar sau jurist.

Pe langa toate astea, contractual cadru in forma de proiect, ar aduce si mai putina recunoastere si satisfactie.

”Nu suntem de acord sa ne continuam activitatea asa, in aceste conditii,  daca se aplica acest proiect, contract cadru. Ne oprim!”, a spus tanarul medic de familie.

Concluziile mai tarziu

Dezbaterea a fost moderata de secretarul de stat Alin Tucmeanu, iar alaturi i-a stat si presedintele CNAS, Vasile Ciurchea, dar care a vorbim aproape deloc. Concluziile, insa, nu s-au tras astazi.

“N-as prea spune ca avem o concluzie, pentru ca asteptam raspunsuri. Din pacate, acest proiect de modificare a contractlui cadru, care este absolut ne-necesar, pentru ca noi avem un contract in derulare valabil si in 2015, nu aduce niciun argument logic, profesional sau stiintifica pentru a exista aceste modificari. Nu exista studiu de impact, nu exista precedent european in care sa se infiinteze lanturi de cabinete, dupa cum nu exista in Europa nici lanturi de farmacii. Sunt o multime de lucruri ingrijoratoare privind indedepndeta profesionala a medicilor de famile pentru acele modificari care aparent ar favoriza accesul medicilor tineri in sistem, pe de-o parte. Pe de alta parte , tot aparent, cele care ar favoriza acordarea de servicii medicale, nu au in fond nicio sustinere in realitate”, a afirmat printre altele, dr. Rodica Tanasescu , presedintele SNMF.

Tot mai multi medici tineri se gandesc sa plece

Vizavi de declaratiile tanarului medic de familie din Vaslui care a spus ca este pregatit sa renunte daca acest contract restrictiv va intra in vigoare, presedintele SNMF a afirmat:

“Da, vrea sa se lase. Sa se lasa de a mai practica medicina in Romania. Noi, cei mai in varsta , avem alte responsabilitati aici, avem parinti batrani acasa, dar cei tineri se gandesc frecvent sa emigreze si iata ca medicii romani fac fata cu brio in tari precum Franta, Marea Britanie sau Germania”

SNMF vrea o rezolvare amiabila

“Prin deschiderea pe care am solicitat-o Ministerului Sanatatii  si Casei Nationale, vrem sa rezolvam amiabil aceasta problema. Inca imi doresc foarte tare si sper sa invinga calea ratiunii. Acest aditional, care de fapt nu este un aditional, pentru ca este vorba de un cu totul alt contract, nu poate fi semnat in aceasta forma. Dar, repet, cred ca in interesul pacientilor, a stabilitatii cabinetelor medicale, a medicilor si a sistemului, sa se ajunga la o solutie inteleapta.

Dupa terminarea dezbaterii publice, reprezentantii SNMF au fost invitati la o intalnire cu ministrul Nicolae Banicioiu si reprezentantii CNAS, tot pe aceeasi tema, a noului contract-cadru.

Sursa

 IMG-20150316-WA0016 IMG-20150316-WA0005 IMG-20150316-WA0003 IMG-20150316-WA0002 IMG-20150316-WA0002 IMG-20150316-WA0001 IMG-20150316-WA0014 IMG-20150316-WA0004 IMG-20150316-WA0008 IMG-20150316-WA0010 IMG-20150316-WA0013

 

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro