Serviciul de Medicină Legală (S.M.L.) Constanţa are cea mai mare încărcare pe medic din România. Fiecare dintre angajaţi efectuează peste 140 de autopsii anual. Nici cazuistica nu este una uşoară, întrucât judeţul nostru a ocupat, ani la rând, locul I pe ţară în ceea ce priveşte omorurile multiple.

Medicina legală este o specialitate ce presupune munca în echipă şi cunoştinţe vaste, nu numai în medicină. Chiar dacă s-a format o părere generală conform căreia medicii legişti au de-a face numai cu cadavre, acest concept este greşit. Eicolaborează cu organele judiciare în elucidarea multor cazuri.

Medicina legală este o specialitate care presupune cunoştinţe destul de vaste. Pe lângă cunoştinţele medicale, trebuie să ai cunoştinţe de drept. De asemenea, trebuie să ai colaborări multiple cu organele judiciare şi cu medici de alte specialităţi“, ne-a mărturisit dr. Mihai Onciu, medic legist-şef al Serviciului Judeţean de Medicină Legală Constanţa.

Una dintre problemele presante este de a avea un laborator propriu. În acest sens, S.M.L. Constanţa a elaborat un proiect în colaborare cu Universitatea „Ovidius“, prin care vor fi achiziţionate două aparate noi, ultraperformante, prin care se va putea pune un diagnostic precis, cu date statistice reale, iar analizele se vor putea face pe plan local, fără a mai fi trimise în Capitală. Astfel, S.M.L. îşi va îmbunătăţi performanţele în câteva luni.

„Este vorba despre două aparate complexe de toxicologie. Unul dintre ele este un gaz cromatograf, un auditor sensibil şi foarte precis, folosit şi pentru investigaţii, nu numai în autopsii. Acesta stabileşte prezenţa drogurilor în organism, chiar dacă sunt în cantitate mică, lucru care nu putea fi făcut înainte. Analizele complexe erau trimise înainte la Bucureşti şi uneori aşteptam rezultatul chiar trei luni“, a completat dr. Mihai Onciu, directorul S.M.L. Constanţa.

Chiar dacă la început s-a crezut că aceste analize vor putea fi efectuate de la începutul lunii viitoare, cazuistica fiind şi mai mare în timpul verii, lucrurile au fost tărăgănate de proceduri. „Procedura de licitaţie nu s-a încheiat încă. Sper ca în două luni să-l avem“, a concluzionat dr. Mihai Onciu.

Marieta ŞTEFAN

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro