Medicii pediatri susţin necesitatea legiferării procesului de vaccinare, în condiţiile în care din ce în ce mai puţini copii sunt vaccinaţi.

Potrivit datelor oficiale, rata a scăzut alarmant în unele judeţe din ţară sub cea recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii - de 95% - iar riscul apariţiei unor boli cândva eradicate este ridicat.

La mijlocul lunii trecute, ministrul sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, anunţa că instituţia pe care o conduce are în lucru un proiect de lege după modelele oferite de Franţa, Germania şi Polonia, unde părinţii sunt amendaţi sau fac chiar închisoare dacă nu îşi vaccinează copiii.

Şefa Clinicii de Pediatrie şi Neurologie Pediatrică de la Spitalul de Copii "Victor Gomoiu" din Capitală, Doina Pleşca a atras atenţia în emisiunea "Probleme la Zi" de la Radio România Actualităţi asupra responsabilităţii pe care trebuie să o avem faţă de sănătatea generaţiilor viitoare.

Radio România desfăşoară săptămâna aceasta pe toate posturile sale Campania Naţională de Informare "Vaccin pentru viaţă".

AUDIO: Emisiunea ”Probleme la zi”

 

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro