Bilanţul morţilor în urma tragediei din clubul Colectiv se ridica marţi la 32 de persoane, după ce încă o victimă, o tânără de 27 de ani, şi-a dat ultima suflare la Spitalul Pantelimon din Capitală.

Tânăra avea arsuri pe 50% din suprafaţa corpului, potrivit medicilor care au îngrijit-o. În acest moment, la Spitalul Pantelimon au mai rămas patru persoane internate, iar în total în spitalele din Capitală mai sunt 130 de persoane sunt internate. 90 dintre acestea sunt în stare critică şi gravă, iar medicii preferă să fie rezervaţi atunci când vorbesc despre şansele lor de supravieţuire. Asta în ciuda faptului că depun eforturi uriaşe pentru a-i salva.

„Suntem într-o situaţie cu totul neaşteptată. Cei 90 de pacienţi în stare gravă înseamnă, de fapt, o mie de pacienţi cu arsură cunoscută până acum. Şi nu o spun eu, ci o recunosc specialiştii din ţară şi din străinătate. La un singur om «lucrează» simultan şapte chirurgi, unul la faţă, altul la mână, altul, la picior şi tot aşa. Numai la Floreasca sunt 40 de chirurgi şi 25 de rezidenţi”, a declarat şeful de la Sănătate.

Starea răniţilor din spitalele bucureştene

De altfel, la Spitalul Floreasca din Capitală mai erau internaţi, ieri, 15 răniţi. Dintre aceştia, şase sunt în stare critică, iar restul sunt intubaţi, în stare gravă. La fel ca în zilele precedente, doctorii de aici au stat în blocul operator de dimineaţă şi până seara, continuând intervenţiile de reconstrucţie tegumentară, după cum a declarat profesorul Ioan Lascăr, şeful Clinicii de Chirurgie Plastică şi Reparatorie.

La Spitalul Universitar din Capitală, după ce au fost externaţi şase pacienţi în cursul zilei de luni, au mai rămas 18 răniţi. Dintre aceştia, jumătate sunt în stare gravă, jumătate sunt stabili, potrivit oficialilor din unitatea medicală.

La Spitalul de Arşi din Capitală, din cei 26 de răniţi, nouă sunt intubaţi, patru sunt în stare critică neintubaţi şi 13 sunt pe secţie. „Cei de pe secţie, aproape toţi, au nevoie de operaţii şi de tratament”, au arătat oficialii din spital, precizând că pentru unul dintre bolnavi s-a solicitat piele pentru că este necesară efectuarea unui transplant. În momentul de faţă, potrivit ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, România dispune de 7.000 de centimetri pătraţi de piele, ce ar putea acoperi necesarul.

Din cei 12 pacienţi internaţi la Spitalul Militar după incendiul din clubul Colectiv, opt erau ieri la Terapie Intensivă, şase dintre ei fiind în stare critică, arsurile acoperind aproape 55% din suprafaţa corporală. Veştile bune sunt legate de răniţii care au ajuns pe secţia de chirurgie plastică din spital, care au o stare generală bună şi cu care medicii pot comunica. Mai mult, aceştia fac inclusiv psihoterapie, potrivit Florentinei Ioniţă, comandantul Spitalului Militar.

Tânăr de 15 ani, dus la „Grigore Alexandrescu“

În urma tragediei din clubul Colectiv, 21 de răniţi sunt în continuare spitalizaţi la Spitalul „Bagdasar-Arseni“. Dintre aceştia, cinci pacienţi sunt în stare critică şi alţi patru sunt în stare foarte gravă, în timp ce la Spitalul Elias prognosticul pentru cei 10 răniţi de pe secţia de Terapie Intensivă este unul rezervat. La Elias sunt, în total, 14 pacienţi, arată managerul unităţii sanitare, profesorul Doina Dimulescu.

La Spitalul „Grigore Alexandrescu sunt şapte pacienţi“, din care doi în stare critică şi trei în stare gravă. Cel de-al şaptelea pacient a fost adus în unitatea medicală abia luni, fiind transferat de la Spitalul Sfântul Ioan din Capitală, un tânăr de 15 ani, ventilat mecanic şi cu afecţiuni pulmonare grave. La Spitalul „Agrippa Ionescu” sunt spitalizaţi alţi şase răniţi, la Spitalul „Sfântul Ioan” - 7, în timp ce alţi trei tineri sunt spitalizaţi la Spitalul Gerota.

„Acceptăm orice ajutor pe care ni-l poate oferi absolut oricine. Orice, şi în echipe medicale. Nu ne-am opus niciun moment în a fi preluaţi pacienţi şi în altă parte”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu. Intenţii au fost, a continuat acesta. „După ce au văzut că este vorba despre cazuri cu care nu s-au mai confruntat nici ei, au renunţat”, a mai declarat şeful de la Sănătate.

Ce combinaţie de otrăvuri era în aerul de la Colectiv

Răniţii de la clubul Colectiv au fost intoxicaţi cu „o combinaţie de otrăvuri cum greu şi-ar fi imaginat cineva că există”. Aşa a relevat o evaluare a compoziţiei din aer, făcută de Universitatea Politehnica. Concret, în aerul din club a fost identificat monoxid şi dioxid de carbon, monoxid şi dioxid de azot, acid cianhidric, acid clorhidric, toluen şi xilen, au precizat experţii.

Tocmai din cauza intoxicaţiei, chiar dacă răniţii au plecat pe picioare din club, ei au acuzat apoi o stare de rău, a subliniat profesorul Ioan Lascăr, şeful Clinicii de Chirurgie Plastică şi Reparatorie de la Spitalul Floreasca.

La rândul rău, profesorul Dan Enescu, şeful Spitalului de Copii „Grigore Alexandrescu“ din Capitală, a explicat că nu a mai văzut, de-a lungul carierei sale, arsuri precum cele ale victimelor din clubul Colectiv.

Specialiştii francezi, şocaţi de starea gravă a răniţilor

Însă nu doar specialiştii români au fost şocaţi de starea pacienţilor pe care încearcă din răsputeri să îi salveze, ci şi un expert francez în tratamentul arsurilor grave, care a venit în misiune în România de îndată ce a văzut amploarea tragediei petrecute vineri seară.

„Am o experienţă de peste 20 de ani, dar nu am cunoscut niciodată o astfel de situaţie cu un număr atât de mare de pacienţi în stare gravă care să fie trataţi în acelaşi timp”, a declarat profesorul Marc Chaouat, secretarul general al Societăţii Franceze de Studiere şi Tratare a Arsurilor.

Acesta a fost însoţit într-o vizită de lucru de un alt medic francez, Vincent De Broucker. Cei doi au vizitat cinci spitale din Bucureşti, fiind însoţiţi în permanenţă de ambasadorul Franţei la Bucureşti, François Saint-Paul.
„Este o tragedie foarte specifică, cu o amploare extraordinară. Situaţia din România este foarte grea, pentru că o astfel de situaţie nu a fost văzută în zeci de ani. Autorităţile, medicii şi SMURD au făcut şi continuă să facă tot ce pot”, a conchis ambasadorul.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro