Comunitatea medicală susţine ideea promovării unei legi care să reglementeze cazurile de malpraxis, astfel încât să nu existe neînţelegeri dintre medici şi pacienţi. De asemenea, medicii şi-ar dori un mecanism al asigurărilor de răspundere profesională în caz de greşeli medicale.
Într-o conferinţă de presă la IPN, Rodica Gramma, expertă în drept medical, a spus că sunt tot mai multe neînţelegeri legate de greşelile medicale. Pe de o parte, sunt medicii care recunosc că activitatea medicală prezintă un risc înalt de greşeli, din cauze multiple, iar pe de altă parte, sunt pacienţii care sunt victimele acestor greşeli. Din cauza legislaţii lacunare în domeniul investigării malpraxis-ului, medicilor le este frică să recunoască greşelile medicale întrucât cred că vor rămâne „unu la unu” cu această problemă.
Citeste mai mult