Medicul de familie Liviu Oprea (foto) a fost ales alături de echipa de conducere. Noua formulă a CMI va adopta astăzi strategia colegiului pentru următorii 4 ani.
Colegiul Medicilor Iaşi (CMI) are o nouă conducere. Astăzi, în prima şedinţă a consiliului judeţean, noua formulă a CMI va adopta strategia colegiului pentru următorii patru ani. Reprezentanţii consiliului au ales biroul executiv joi seara. Potrivit alegerilor, noul preşedinte CMI este Liviu Oprea, medic de familie şi conferenţiar la UMF. Vicepreşedinţi ai colegiului au fost aleşi doi medici specialişti şi un medic de familie, respectiv medicul gastroenterolog Vasile Drug, de la Spitalul „Sf. Spiridon“, medicul Florin Mitu, şeful Clinicii de recuperare cardiovasculară de la Spitalul de Recuperare, şi Cristina Gavril, medic de familie. Funcţia de secretar al CMI va fi asigurată deViorel Olăraşu, ales prin vot de către membrii consiliului, iar reprezentantul CMI în Colegiul Medicilor România a fost ales medicul Manuela Dăscălescu, medic de familie.
Mandatele membrilor CMI din biroul executiv au fost preluate joi seara de la fosta conducere. Din 1999 până în prezent, conducerea CMI a fost asigurată de fostul rector al Universităţii de Medicină Generală, profesorul Vasile Astărăstoae.
În consiliul judeţean al CMI au fost aleşi prin vot al tuturor membrilor colegiului: medicul epidemiolog Doina Azoicăi - decanul Facultăţii de Medicină Generală de la UMF Iaşi, medicul urgentist Diana Cimpoeşu - medic şef UPU-SMURD, Cristina Costandache - medic de familie,Angela Daschievici - medic de familie, Manuela Dăscălescu - medic de familie, medicul gastroenterolog Vasile Drug, Cristina Gavril - medic de familie, Cecilia Grigore - medic de familie, Diana Zahacinschi Lazăr - medic de familie, Liliana Mihailov - medic de familie, medicul cardiolog Florin Mitu, Viorel Olăraşu - medic de familie, medicul obstetrician Mircea Onofriescu, Liviu Oprea - medic de familie, Rodica Constinescu Moişanu - medic de familie,Simona Naghi - medic de familie, Sanda Scutaru - medic de familie, Ciprian Vornicu - medic de familie, medicul endocrinolog Carmen Vulpoi, şi Elena Gafiţa - medic de familie.
Alegerile pentru CMI au început la finalul lunii noiembrie şi s-au desfăşurat în două tururi de scrutin.