La solicitarea şi sub îndrumarea Ministerului de Finanţe, ANAF a realizat şi a distribuit în rândul inspectorilor, începând cu luna august 2014, așa numitul „Îndrumar de control” în scopul „perfecţionării activităţii de inspecţie fiscală şi pentru crearea unui cadru unitar privind inspecţia fiscală a contribuţiilor sociale”.

Documentul se referă explicit la modul în care inspectorii trebuie să ia la control persoanele fizice independente (PFI) pentru contribuțiile sociale și a premers măsura guvernului de reducere a CAS la angajator cu 5pp.

La capătul a 4 ani de când organizațiile profesionale cer norme clare privind profesiile liberale, Fiscul a început deja controalele după noile norme.

În ultimele luni, asiguratori, farmaciști, medici și alte profesii liberale au intrat în mecanismul reconsiderării contractelor individuale – de la cea de Persoană Fizică Independentă – PFI (statut conferit de nomenclatorul meseriilor liberale) la cea de salariat.

Controalele ANAF le reconsideră calitatea de „independent”, situaţie care atrage recalcularea impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale, acestea fiind datorate solidar de plătitorul şi beneficiarul de venit și se soldează cu amenzi, recalculări şi penalităţi acordate atât Persoanelor Fizice Independente, cât şi societăţilor cu care aceştia se află în relaţii de colaborare.

În urma acestei reconsiderări a statului PFI, companiile care au contracte cu acestea se aleg nu cu reducerea CAS, ci cu sume suplimentare de plată la bugetul asigurărilor sociale.

De exemplu, contractul unui asigurator independent este reconsiderat în momentul în care acesta se deplasează cu mașina companiei cu care are contract. Activitatea independentă a avocaților este reconsiderată în momentul în care aceștia folosesc biroul sau chiar telefonul casei de avocatură – deveind astfel ”activitate dependentă”. Farmaciștii și medicii independenți sunt decăzuți din drepturile conferite de statutul de PFI în momentul în care folosec cabinetul medical sau farmacia companiei cu care au contract.
De asemenea, plătesc și companiile care le asigură PFI telefoanele, cabinetele, farmaciile și orice alt mijloc de asigurare a ”dependenței”.

Surse din mai multe domenii din piață au confirmat pentru cursdeguvernare.ro că unele companii din asigurări si din lanțurile de farmacii au fost deja vizitate de inspectorii ANAF pentru identificarea PFI, iar companiile au accesat, deja, avocați care să se confrunte cu interpretarea legislației de către Fisc.

(CLICK PENTRU MĂRIRE)

Controale, amenzi, recalculări:  După 4 ani de ambiguitate, noile norme pun legea sub interesul economic al statului

ANAF a demarat controalele pe meseriile liberale după metodologia elaborată în august 2014 la capătul a 4 ani în care organizațiile profesionale au cerut clarificarea legii.

Normele metodologice ale ART. 7 din Codul fiscal cuprind prevederi contradictorii:

Pe de-o parte:O activitate poate fi reconsiderată, potrivit criteriilor prevăzute la art. 7 alin. (1) pct. 2.1 din Codul fiscal, ca activitate dependentă, în cazul în care raportul juridic în baza căruia se desfăşoară activitatea nu reflectă conţinutul economic al acestuia.”

Pe de altă parte, următorul paragraf este: „Activităţile desfăşurate în mod independent, în condiţiile legii, care generează venituri din profesii libere, precum şi drepturile de autor şi drepturile conexe definite potrivit prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, nu pot fi reconsiderate ca activităţi dependente potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) pct. 2.1 şi 2.2 din Codul fiscal.”

Asociaţiile profesionale şi specialiştii în fiscalitate au cerut, începând cu 2010, lămurirea acestei ambiguităţi a Codului fiscal, însă 4 ani lucrurile au rămas neschimbate.

Asupra aceastei neclarităţi nu au reuşit nici specialiştii în drept să ajungă la un punct de vedere comun, mai ales că în Codul fiscal există o altă prevedere- Art. 11 (1)- care lasă loc la arbitrariu: „La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înţelesul prezentului cod, autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unui tranzacţii pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei.”

Filosofia de control a Fiscului în ceea ce priveşte activităţile independente porneşte de la prevalenţa economicului asupra juridicului şi se referă, concret, la următoarele:

Chiar dacă contractul cu un medic, un farmacist sau un asigurator PFI – de exemplu, este un contract comercial, deci se eliberează factură pentru prestaţia efectuată etc (aspectul juridic), inspectorul ANAF consideră că PFI se află în relaţie de subordonare faţă de partenerul comercial, de tipul angajat-angajator (aspectul economic).

Țintele controalelor, potrivit normelor metodologice

Potrivit documentelor aflate în posesia cursdeguvernare.ro, inspectorilor ANAF li se recomandă, printre altele, să identifice „specificul activităţii contribuabilului corelativ la existenţa condiţiilor favorabile sau permisive de nedeclarare sau subdeclarare a cheltuielilor cu personalul angajat”.

„Se va urmări existenţa situaţiilor în care, sub aparenţa desfăşurării unei activităţi independente sau de servicii de punere la dispoziţie de personal, în fapt, tranzacţiile să fie de natura activităţilor independente”, sunt sfătuiţi inspectorii fiscali.

În cadrul domeniilor „care se pretează la subdeclarare” ANAF include:

  • agenţiile turistice
  • firmele imobiliare
  • bănci şi companii financiare
  • companii de asigurări
  • agenţiile turistice
  • firmele imobiliare
  • bănci şi companii financiare
  • companii de asigurări

însă controalele care aplică ultimele norme metodologice vizează și:

  • cabinete de medicină umană
  • cabinete de medicină veterinară
  • farmacii

Organele de control sunt încurajate să procedeze inclusiv la angajarea de interviuri cu persoane din interiorul firmei controlate- modelul după care se desfăşoară acest interviu poate fi consultat AICI.

Câte persoane așteaptă controlul după noile precizări ale Finanțelor

Potrivit datelor Uniunii Profesiilor Liberale din România, cele 17 organizaţii profesionale asociate UPLR, ce acoperă practic toate profesiile liberale reglementate prin legislaţia specială din România, au în total în jur de 400.000 de membri- aproximativ 8% din forţa de muncă activă pe piaţa muncii.

Ministerul de Finanţe a mai încercat în 2010 să modifice regimul de impozitare a persoanelor fizice ce derulează activităţi independente, prin introducerea unei metode de (re)calificare a acestor activităţi în activităţi dependente. În urma unei reacţii UPLR, ministerul a renunţat la acestă iniţiativă.

Regimul persoanelor fizice care se califică la meseriile liberale rămâne în continuare ambiguu din punct de vedere legislativ, persoanele independente fiind, în realitate, dependente de modul în care inspectorii fiscali interpretează legea în favoarea fiscului.

Lista profesiilor liberale și baza legislativă

Lista profesiilor libere, sau liberale, care se exercită în baza unor legi speciale conţine aproximativ 40 de domenii de activitate. Primul domeniu de acest tip a fost reglementat în 1994, de Ordonanţa 65 privind Organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, după care s-au adăugat și alte profesii.

Pe lista profesiilor liberale se regăsesc medicii, farmaciştii, arhitecţii, mediatorii, notarii, sociologii.

Pentru lista cu baza legislativă a profesiilor liberale, prezentăm o expunere detaliată realizată de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Brăila pentru Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România – expunere care poate fi descărcată AICI.

Problema surselor de compensare a scăderii CAS

În mod normal, dacă guvernul ar fi intervenit în acest an pentru o nouă reglementare a meseriilor liberale care să dea ministerului Finanțelor dreptul să impoziteze altfel PFI (și care să nu opereze, evident, în niciun caz retroactiv), această problemă nu ar fi existat pe viitorul în care autoritățile caută bani de compensarea scăderii CAS.

Nici ministerul de Finanțe, nici guvernul și nici legiuitorul nu și-au permis să intervină pe legislație: e an electoral, când categoriile profesionale devin categorii de votanți. Iar ce nu are curajul să facă un Cod Fiscal în mod public și expus în Monitorul Oficial, face norma metodologică aplicată cu discreție, retroactiv și punctual.

Sursa

 

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro