Zece clinici vor derula, începând cu luna iunie, programul gratuit de fertilizare in vitro şi embriotransfer derulat de Ministerul Sănătăţii după ce marţi s-a încheiat procesul de selecţie. În consecinţă, 300 de cupluri infertile vor putea beneficia de o procedură FIV gratuită, decontată de statul român.
„În următoarele săptămâni direcţiile de sănătate publică vor încheia contractele cu unităţile sanitare selectate pentru demararea procedurilor de fertilizare. Estimăm că, în partea a doua a lunii iunie, cuplurile infertile care îndeplinesc criteriile de eligibilitate pentru includerea în program vor putea depune dosarele de includere în program”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

Potrivit acestuia, bugetul alocat în acest an programului va fi de peste 1.800.000 de lei, a precizat ministrul. „În funcţie de adresabilitatea din program, dar şi de fondurile alocate Sănătăţii, suma poate fi majorată în urma rectificărilor bugetare”, se arată într-un comunicat de presă dat publicităţii.

Concret, prin program va fi decontată o singură procedură FIV, de aproximativ 6.188 de lei. Potrivit Ministerului Sănătăţii, clinicile selectate în program sunt următoarele:

1. Clinica Promed System SRL (Spitalul Wellborn) Târgovişte
2. SC Life Line- Medical Center SRL Bucureşti
3. SC MEDLIFE SA Bucureşti
4. Clinica Medicală Gynera SRL Bucureşti
5. SC BIOGENESIS IVF SRL Bucureşti
6. SC Clinica Polisano SRL Sibiu
7. Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie “Prof. Dr. Panait Sârbu” Bucureşti
8. SC BABE SRL Sângeorgiu de Mureş
9. SC Gynatal SRL Timişoara
10.SC LID MEDICAL CENTER SRL Bucureşti

În tot acest interval, cuplurile infertile care şi-au dorit copii fie au fost nevoite să adopte, fie au scos bani grei din buzunar pentru a acoperi costurile unei proceduri FIV, care ajunge chiar şi la 10.000 de lei. Şi, spre deosebire de statul român, Bulgaria, Polonia sau Ungaria asigură câte trei, respectiv, cinci proceduri gratuite, decontate integral de casele de asigurări. „Statul decontează 6.000 de lei din procedură, restul trebuie achitat de pacient. Medicamentele ajung chiar şi la 1.000 de euro. Este o compensare parţială a unei singure tentative”, a explicat, pentru „Adevărul”, Nicoleta Cristea-Brunel, fondatorul SOS Infertilitatea.

Totuşi, asociaţiile neguvernamentale spun că şi cei 400.000 de euro, câţi au fost alocaţi în acest an pentru subprogram, sunt un pas înainte şi reprezintă o şansă pentru cei care nu pot avea copii. „A fost o enormă dezamăgire când programul a fost întrerupt. Autorităţile au motivat că numărul copiilor care s-au născut în urma procedurilor a fost prea mic. În realitate, în perioada 2011-2012 s-au născut peste 300 de copilaşi în urma susţinerii venite de la stat”, a arătat Nicoleta Cristea-Brunel.

Condiţiile care trebuie îndeplinite

Specialiştii arată că, 15% din populaţia de vârstă activă este infertilă, iar cuplurile care nu pot avea copii acceptă cu greu acest lucru. „Nu vor să admită că încearcă să aibă copii şi nu reuşesc. În perioada în care programul nu a funcţionat am primit mesaje disperate de la cupluri care îşi doreau să trimită dosarul spre evaluare. Bugetul de anul acesta este mic, ar trebui să fie conform cu realitatea, iar realitatea este că infertilitatea este o problemă socială şi medicală gravă”, a completat Cristea-Brunel.

Spre deosebire de anul 2011-2012, cuplurile ale căror dosare au fost selectate de o comisie de specialitate din Ministerul Sănătăţii au obligaţia să facă procedura în cel mult 90 de zile de la data aprobării dosarului. „Dacă nu se face, ei trebuie să lase locul altui cuplu. Criteriile sunt oarecum discriminatorii”, a completat fondatorul SOS Infertilitatea.

Potrivit normelor, pacientele care pot aplica la program trebuie să aibă între 24 şi 40 de ani, să fie infertile şi să deţină o asigurare medicală. Spre exemplu, medicul ginecolog Alexandra Crişan, de la Spitalul Filantropia, spune că pacientele care îi trec pragul cabinetului sunt trecute, în mare parte, de 30 de ani.

„Femeile care suferă de infertilitate sunt, în general, cele trecute de 30 de ani. Ideea este că şi viitoarele mămici care vin la noi au tot peste 30 de ani, sunt mai puţine pacientele care au sub 30 de ani şi care vor să nască. Dar nu este ceva specific României, aşa este în întreaga Europă. Ideea este că riscurile ca un copil să se nască cu sindrom Down cresc pe măsură ce vârsta femeii înaintează, se transmit defectele genetice”, a precizat ginecologul, adăugând că clinicile incluse în programul naţional de FIV ar trebui selectate cu mai multă grijă decât cele de acum doi ani.

De aceeaşi părere este şi Nicoleta Cristea-Brunel, care spune însă că autorităţile au înăsprit condiţiile. „Au posibilitatea să intre în program doar clinicile cu experienţă, ceea ce este bine pentru pacient, ca să nu îşi formeze medicii mâna pe noi. De pildă, acum doi ani, un spital public din Cluj şi un altul din Braşov au avut rezultate dezastruase. Anul acesta vor avea obligaţia să aibă şi o rată bună de reuşită”, a conchis fondatoarea SOS Infertilitatea.

Doar 30% din cupluri pot obţine o sarcină în mod natural

Tot mai multe românce se confruntă cu probleme de infertilitate, atrage atenţia şi medicul Radu Vlădăreanu, şeful Clinicii de Obstetrică Ginecologie de la Spitalul Elias din Capitală. În opinia acestuia, România se confruntă cu o adevărată iarnă demografică.

Specialistul susţine că doar 30% din cupluri pot obţine o sarcină în mod natural, după şase luni în care nu au folosit niciun mijloc contraceptiv. Alarmaţi de situaţia actuală sunt şi specialiştii în demografie, care spun că ţara noastră înregistrează un adevărat declin din punct de vedere al numărului de nou născuţi.

„Populaţia României va continua să scadă pe cale naturală iar dimensiunea acestei scăderi se va amplifica pe măsură ce copiii ţării vor proveni în proporţie crescândă de la generaţiile mici născute după anul 1989. Populaţia ar putea ajunge la mai puţin de 16 milioane locuitori la mijlocul secolului, dacă numărul mediu de copii aduşi pe lume de o femeie rămâne 1,3. Iar dacă migraţia externă va cunoaşte o recrudescenţă, prin schimbări importante în conjuncturi economice şi sociale naţionale, declinul va fi şi mai dramatic”, a explicat profesorul Vasile Gheţău, directorul Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române.

A rămas însărcinată după şapte proceduri FIV

Fondatoarea SOS Infertilitatea, Nicoleta Cristea-Brunel, care locuieşte de ani buni în Franţa, a făcut şapte proceduri de FIV pentru a rămane însărcinată. Cinci dintre acestea au fost complet gratuite, în Franţa, una a fost făcută în Grecia, în timp ce a şaptea a fost făcută în România şi a fost achitată integral de ea.

„Am încercat şi să adopt un copil, dar procedurile sunt foarte greoaie. Când am aflat că am rămas însărcinată, eu nu am putut să plâng, dar soţul meu a plâns. Am avut, ce e drept o sarcină complicată, dar faptul că ne-am luptat prin asociaţia SOS Infertilitatea să convingem decidenţii că cuplurile infertile merită ajutate a contat enorm. Milităm ca acest program să continue şi să obţinem fonduri mai mari la anul”, a explicat Nicoleta Cristea-Brunel.

Femeia mărturiseşte că a făcut diverse investiţii, fiind convinsă că nu va beneficia de pensie atunci când va fi cazul, dacă se va decide să revină în ţară.

„Nu vom avea pensii, pentru că va veni generaţia de după 1989 care nu va avea cum să ne susţină din punct de vedere financiar. Suntem tot mai puţini, femeile rămân însărcinate la vârste tot mai înaintate, altele se confruntă cu probleme de infertilitate. Deja avem un raport complet disproporţionat”, a mai spus Cristea-Brunel.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro