Ministerul Sănătății anunță că, în 2015, intenționează reorganizarea Intervenției de screening neonatal, confirmarea diagnosticului și aplicarea dietei specifice pentru fenilcetonurie și hipotiroidism congenital din cadrul Programului național de sănătate a femeii și copilului.

Foto: (c) Liviu ȘOVA / AGERPRES FOTO

"În acest an, am reușit să rezolvăm o importantă problemă cu care se confruntau pacienții cu fenilcetonurie prin introducerea la compensare a tratamentului medicamentos necesar. Una dintre cele 17 molecule orfane introduse la începutul anului în listă este destinată tratării acestor bolnavi. Nu vrem să ne oprim aici și, la anul, intenționăm să finalizăm ghidurile de management al bolii. De asemenea, vrem să creștem rata de acoperire pentru screeningul neonatal în vederea depistării precoce a acestei afecțiuni și să asigurăm condițiile pentru acces nediscriminatoriu la tratament dietetic al pacienților", a declarat ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, potrivit unui comunicat al ministerului, remis miercuri AGERPRES.

Conform sursei citate, în anul 2013, la nivel național se aflau în tratament dietetic 108 copii și 17 adulți.

De asemenea, Ministerul Sănătății precizează că are în vedere standardizarea practicii medicale de diagnostic și tratament la nivelul tuturor celor 5 centre în care se desfășoară programul și că va asigura instruirea personalului medical, pentru creșterea competențelor profesionale și de management a cazurilor de fenilcetonurie.

Potrivit comunicatului citat, fenilcetonuria este o boală congenitală de natură metabolică. Afecțiunea apare pe cale ereditară și este cauzată de lipsa unei enzime din corp care are un rol esențial în metabolizarea alimentelor cu proteine.

"În cazul în care copilul nu primește tratament la timp, boala poate degenera în afecțiuni neurologice grave (retard mental), dar și în alte probleme de dezvoltare. Dacă boala este depistată la naștere și este instituit regim dietetic, atunci pacienții pot fi recuperați pentru societate", mai arată comunicatul Ministerului Sănătății.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro