"Donaţi sânge!" este apelul Ministerului Sănătăţii. Un apel care vine după o criză de sânge resimţită în mai multe spitale, în ultimele zile. A fost nevoie ca mai multe operaţii să fie amânate pentru că medicii nu au putut face transfuzii. O situaţie gravă este la Iaşi, unde Centrul Regional de Transfuzii mai avea, dimineaţă, doar trei pungi cu sânge.

La Centrul de Transfuzie Sanguină din Bucureşti au venit în această dimineaţă peste 150 de persoane, unele pentru că au rude internate în spital şi au nevoie de sânge, iar altele în urma apelului Ministerului Sănătăţii.

Procedural, cei care se prezintă la Centrul de Transfuzii sunt primiţi la recepţie, unde completează un chestionar medical, apoi sunt repartizaţi la un cabinet medical.

Aici sunt consultaţi, li se fac analize iar în funcţie de rezultatul acestora li se comunică dacă pot sau nu dona sânge.

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu a cerut ieri reprezentanţilor Institutului Naţional de Hematologie analizarea posibilităţii de prelungire a programului de lucru la centrele de transfuzii, dar şi creşterea numărului de utilizări a celor cinci centre mobile de recoltare achiziţionate în anul 2009.

Ministerul Sănătăţii va monitoriza cu atenţie utilizarea acestora pentru îmbunăntăţirea activităţii în mod continuu şi a obţinerii rezultatului optim de la fiecare centru mobil de recoltare de sânge.

"Autocarele trebuie folosite nu numai în locuri publice. Trebuie să se deplaseze la instituţii, firme, pentru a recolta sânge de la persoane voluntare, aşa cum se procedează şi în alteţări europene. Fiecare autocar va deservi un număr de judeţe iar activitatea va fi monitorizată atent în vederea creşterii numărului de donări şi reducerii lipsei de sânge", a adăugat ministrul Sănătăţii.

Cine poate dona sânge

Pot dona sânge doar persoanele sănătoase, fără afecţiuni cronice, cu vârsta până în 50 de ani. Donatorii beneficiază de analize gratuite, tichete de masă în valoare de 65 de lei şi sunt scutiţi de la serviciu în ziua donării.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro