Norme Coca 2023 - 2024

Uniunea Nationala a Organizatiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) a trimis un comunicat de presa prin care informeaza ca este profund indignata de proiectul de ordin care numeşte Comisia Nationala de Lupta AntiSIDA (CNLAS), publicat pe site-ul propriu al ministerului, la Transparenta decizionala.

Printre noii membri ai CNLAS se regăseşte dl. conf. Dr. Dan Duiculescu, unul dintre cei mai mari specialişti infecţionişti pe care România i-a avut, dar care, din păcate este... decedat. UNOPA are un deosebit respect pentru această personalitate a lumii medicale româneşti, care a luptat pentru viaţa a mii de copii şi adulţi seropozitivi, de aceea nu înţelegem această regretabilă eroare”, se arată în comunicatul transmis.

Numirea are loc în contextul în care în luna decembrie toţi membrii CNLAS şi-au prezentat demisia, în semn de protest faţă de modul în care Ministerul Sănătăţii a considerat să reglementeze activitatea comisiilor consultative ale ministerului.

CNLAS are un rol foarte important în lupta împotriva infecţiei cu HIV din România.Din cauza faptului că această comisie este nefuncţională, pacienţii cu HIV nu au acces la medicamentele noi intrate în lista medicamentelor compensate în luna noiembrie 2014. Ne întrebăm dacă nu cumva Ministerul îşi doreşte ca aceste comisii să fie nefuncţionale, pentru că în acest mod niciun pacient din România nu a beneficiat până acum de niciun medicament din cele 23 intrate pe lista de medicamente în luna noiembrie 2014, realizându-se economii pe spinarea pacienţilor”, a declarat Iulian Petre, director executiv UNOPA.

UNOPA solicită Ministerului Sănătăţii să revizuiască modul de funcţionare al comisiilor consultative proprii, astfel încât în cadrul CNLAS să fie numiţi experţii de renume mondial pe care România îi are, nu medici care nu mai sunt în viaţă, în activitate sau a căror expertiză nu este dovedită prin recunoaştere naţională şi internaţională.

 Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro