UICP - Unitatea de Implementare și Coordonare Proiecte europene din Ministerul Sănătății a fost atât de neperformantă în ultimii ani, încât activitatea sa va fi preluată de specialiști din Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), condus de Vasile Dîncu.

Informația a fost confirmată de Corina Crețu, comisarul european pentru Politică Regională, în cadrul unei conferințe susținute joi, 5 mai, la Cluj.

La eveniment a participat și ministrul Vasile Dîncu, care a declarat că va ajuta Ministerul Sănătății să poată accesa fondurile europene destinate construirii a trei spitale regionale de urgență.

"Nu avem niciun amplasament, nici o documentație"

Corina Crețu are o voce exasperată când vorbește despre "performanțele" Ministerului Sănătății în accesarea fondurilor europene.

Ea repetă din luna martie că statul român nu poate construi spitale noi dacă Guvernul nu facem minimul efort de a trimite la Bruxelles o hartă a nevoilor medicale din România.

Aceasta reprezintă o așa-numită condiție ex-ante impusă de Comisia Europeană, pe care autoritățile din România o cunosc încă din 2014.

Cu toate acestea, termenul final de realizare a acestei hărți, de care depind toate investițiile din fonduri europene pe Sănătate, a fost fixat de minister în septembrie 2016.

"Practic, nu avem nicio documentație, nu avem niciun amplasament și suntem în mai 2016. Suma pe care Comisia Europeană o pune la dispoziție până în 2020, care e de 50 de milioane de euro pentru fiecare spital, înseamnă investiții masive. Noi trebuie să avem în primul rând această hartă. Nu poate oferi Comisia un model de spital regional. Acest lucru trebuie să vină de la autoritățile române", spune Corina Crețu.

Ea subliniază că Guvernul de la București s-a bătut pentru finanțarea spitalelor regionale, dar, cu toate acestea, lucrurile se mișcă foarte încet:

"Am înțeles că, în sfârșit, s-au depășit aceste chestiuni legate de amplasament. La Iași mai e o problemă, pentru că două comune sunt în instanță pentru a stabili dreptul de proprietate. Cred că aceste lucruri ar trebui rezolvate foarte rapid, fiindcă noi am semnat cu Guvernul înființarea acestor spitale regionale în iunie 2015".

Mult mai abrupt, vicepremierul Vasile Dîncu afirmă că spitalele regionale ar fi trebuit să fie contractate deja, dar blocajele din Ministerul Sănătății au împiedicat această evoluție.

"Am preluat la noi ( la Ministerul Dezvoltării Regionale - n.r.) o mare parte din ce trebuia făcut. Eu am acolo peste 100 de specialiști", a adăugat Dîncu.

"Trei încercări de achiziții, sută la sută eroare"

 Atât Corina Crețu, cât și Vasile Dîncu au făcut afirmațiile de mai sus în timpul conferinței intitulate "Simplificarea fondurilor structurale și de investiții europene", organizată la Facultatea de Studii Europene a Universității "Babeș-Bolyai".

La finalul conferinței, comisarul Corina Crețu s-a întâlnit cu jurnaliștii și, în acest cadru, a dezvoltat, pe de o parte, ideea investițiilor greșite, iar, pe de altă parte, cea a incapacității Ministerului Sănătății de a accesa fonduri europene.

"Trebuie să recunoaștem că au fost greșeli. Avem cazuri în care s-au făcut, de pildă, Case de copii și Case pentru bătrâni în comune unde, după aceea, bugetul local nu avea cum să suporte personalul.

Avem cazuri în care aceste Case sunt goale pentru că nu s-a reușit punerea de acord a fondurilor de dezvoltare regională, care finanțează clădirea în sine, infrastructura, cu fondul social care asigură salariile pentru aceste servicii. Noi nu mai finanțăm astfel de clădiri până nu ne asigurăm că sunt bani și pentru salarii. Din acest punct de vedere, spun că investițiile sunt pierdute.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro