Ministerul Sănătăţii precizează prin intermediul unui comunicat de presă remis joi că nu şi-a exprimat în niciun moment intenţia de a elimina medicamentele generice din lista de compensate.

 "Principalul obiectiv al Ministerului Sănătăţii în ceea ce priveşte reactualizarea listei de medicamente compensate îl reprezintă creşterea accesului pacienţilor români la medicamente inovatoare conform noilor tehnologii, mai ales în patologiile la care acestea pot contribui la o ameliorare a stării de sănătate", se arată în comunicatul MS.

Potrivit sursei citate, politica publică în ceea ce priveşte compensarea medicamentelor o realizează numai Ministerul Sănătăţii, în numele Guvernului României, şi nu reprezentanţii altor instituţii, cum "greşit s-a recepţionat în mass-media".

Totodată, MS a subliniat că doreşte să încurajeze consumul de medicamente generice, conform obiectivelor asumate, dar şi acordului cu organismele financiare internaţionale.

"În acest sens, Ministerul Sănătăţii subliniază încă o dată intenţia de a introduce pe reţeta compensată, începând cu viitorul contract cadru, medicamentul de referinţă, astfel încât pacientul să fie corect informat şi să aibă posibilitatea de a-şi alege medicamentul cel mai ieftin. În consecinţă, Ministerul Sănătăţii va acţiona în continuare potrivit prevederilor din Programul de Guvernare", susţine MS.

Precizările MS sunt urmare a informaţiile apărute în mass-media conform cărora ministerul "ar lua în considerare scoaterea medicamentelor generice din lista de medicamente compensate şi limitarea accesului populaţiei la medicamente cu preţ accesibil", se mai arată în comunicat. AGERPRES (AS-autor: Roberto Stan, editor: Antonia Niţă)

Sursa:http://www.agerpres.ro/media/index.php/sanatate/item/232726-Ministerul-Sanatatii-nu-sia-exprimat-intentia-de-a-elimina-medicamentele-generice-din-lista-de-compensate.html

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro