Numărul cazurilor de rujeolă confirmate în România până la data de 28 octombrie 2016 a ajuns la 935, a transmis Ministerul Sănătății. Astfel, față de ultima informare acesta a crescut cu 149. Ministerul mai avetizează că șase persoane au murit din cauza acestei boli.
Majoritatea cazurilor reprezintă focare în comunitățile în care puțini oameni s-au vaccinat. În acest context, instituția a îndemnat în numeroase rânduri populația la imunizare.
”Cazuri s-au înregistrat în 30 de județe, cele mai multe în Arad, Mureș și Bistrița. Majoritatea sunt focare în comunitățile unde vaccinarea a fost scăzută. În acest context, s-a recomandat intensificarea acțiunilor de vaccinare a copiilor. Până la această dată au fost recuperați la vaccinare peste 3.000 de copii cu vârste între un an și 15 ani.
Mulți părinți și-au dat seama că trebuie să-și vaccineze copiii și-au mers la medicul de familie. Pe de altă parte, medicii de familie i-au chemat la vaccinare pe copii. O altă măsură pe care au dispus-o medicii e aceea că au scăzut vârsta de vaccinare la 7 luni, pentru ca și copiii sub un an să fie protejați”, a declarat, pentru B1 TV, Valentin Popescu, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății.