Norme Coca 2023 - 2024

Serviciile de specialitate și consultațiile medicale se acordă numai în unități sanitare și cabinete medicale acreditate, a precizat marți Ministerul Sănătății prin intermediul unui comunicat remis AGERPRES.

"Atragem atenția că orice demersuri de a acorda consultații și de a pune diagnostice medicale în spații neacreditate sau în spațiul online neautorizat se situează în afara eticii profesionale și pot aduce grave prejudicii de sănătate publică", a atenționat Ministerul Sănătății.

Totodată, MS le recomandă pacienților să acceseze numai servicii din cadrul unităților sanitare acreditate și să nu furnizeze date personale sau date din dosarul medical unor persoane neautorizate.

 

SpitalOnline.ro, prima platformă de live chat medic — pacient la nivel european, a fost lansată marți în România la inițiativa antreprenorială a unui grup de medici români, cu suportul unor specialiști din Marea Britanie, în urma unei investiții de aproximativ 30.000 de euro.

Potrivit inițiatorului proiectului, Mihai Râșcu, consultațiile sunt făcute de medici din toate specialitățile care au drept de liberă practică pe teritoriul Românie și "automat sunt legale".

AGERPRES

 

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro