Ei au adoptat, cu amendamentele ale Comisiei pentru Sănătate, o propunere legislativă pentru modificarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Raportul comisiei de specialitate modifică, în punctele lui esenţiale, proiectul propus de senatorii Ioan Cristina, Octavian Motoc, Nicolae Nasta, Petre Nicoară şi Liviu Tomoioagă şi deputaţii liberali Constantin Galan şi Adrian Oros.

Iniţiatorii propuseseră ca, în Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, titulatura de medic-dentist să fie înlocuită cu termenul de "doctor-medic dentist", iar Colegiul Medicilor Dentişti din România să devină Colegiul Doctorilor-Medici Dentişti din România, care, împreună cu Ministerul Sănătăţii, să exercite controlul şi supravegherea profesiei de medic stomatolog.

Propunerea legislativă de modificare a Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii a fost dezbătută de Senat în calitate de primă Cameră sesizată.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro