Norme Coca 2023 - 2024

Statul nu îşi asumă, în prezent, complicaţiile sau sechelele apărute în urma vaccinării, însă proiectul legii vaccinării propune asumarea şi intervenţia statului, prin sprijinirea financiară sau socială, a declarat, miercuri, Amalia Şerban, director general adjunct în Ministerul Sănătăţii (MS).

Proiectul legii vaccinării a apărut ca o necesitate după câţiva ani în care rata de vaccinare a scăzut foarte mult, a spus directorul general adjunct al Direcţiei Generale Asistenţă Medicală şi Sănătate Publică din Ministerul Sănătăţii, Amalia Şerban, la Forumul naţional "Stop gripa".

"Societatea este împărţită în mai multe categorii: cei care ştiu importanţa vaccinării, cei care ştiu, dar sunt neîncrezători şi procentul mic, dar foarte vocal, de antivaccinişti. Probabil că ei sunt cauza acestei dezbateri", a mai spus Amalia Şerban, la dezbaterea cu tema "Vaccinarea în România - act de prevenţie obligatoriu sau recomandat?", organizată de Asociaţia Pro Imunizare, în parteneriat cu Societatea Română de Microbiologie şi cu sprijinul Biroului OMS România.

Ea a precizat că, în prezent, prin Constituţia României, statul este obligat să asigure vaccinarea populaţiei, această formă de imunizare fiind cea mai eficientă modalitate de a preveni îmbolnăvirile.

"Până în acest moment, statul nu îşi asumă complicaţiile sau sechelele apărute în urma vaccinării. În acest proiect, propunem ca statul să îşi asume această responsabilitate şi să intervină prin sprijin financiar, social. Încă nu s-a stabilit în ce fel îşi va asuma acest lucru, dar, pentru prima dată, se ia în calcul acest aspect", a adăugat Amalia Şerban.

"Noi ne dorim ca aceste vaccinuri de bază să fie obligatorii, nu orice fel de vaccin, cu excepţia copiilor care prezintă contraindicaţii, iar asumarea responsabilităţii să se reflecte pe mai multe paliere: responsabilizarea personalului şi asumarea consecinţelor care apar după vaccinare. Vaccinarea poate da la unele persoane complicaţii nedorite, dar acest lucru este extrem, extrem de rar, una la un milion, ceea ce nu suferă comparaţie cu ce s-ar întâmpla dacă un milion de copii s-ar îmbolnăvi de rujeolă, spre exemplu", a adăugat Alexandru Rafila.

Continuarea articolului

 

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro