Norme Coca 2023 - 2024

Ministerul Sănătății va organiza marți, la sediul instituției, o dezbatere publică având ca temă proiectul de Ordin privind aprobarea normelor pentru evaluarea și avizarea publicității la medicamentele de uz uman.

Foto: (c) ALEX MICSIK/ AGERPRES ARHIVA

Potrivit unui comunicat de presă al MS remis joi AGERPRES, luarea cuvântului se va face în ordinea înscrierii pentru participare la dezbaterea publică, timpul alocat fiind de 3 minute.

"Proiectul de Ordin al ministrului Sănătății stabilește normele pentru evaluarea și avizarea publicității medicamentelor de uz uman prin dezvoltarea unor mecanisme adecvate și eficiente de monitorizare a publicității la medicamentele de uz uman astfel încât aceasta să încurajeze utilizarea rațională a medicamentului și să nu inducă în eroare", se arată în referatul de aprobare.

Proiectul precizează că prin publicitate pentru medicamente (reclamă) se înțelege orice mod de informare prin contact direct (sistemul door-to-door), precum și orice formă de promovare destinată să stimuleze prescrierea, distribuirea, vânzarea sau utilizarea de medicamente.

Publicitatea pentru medicamente va include în special: publicitatea pentru medicamente destinată publicului larg, publicitatea pentru medicamente destinată persoanelor calificate să prescrie sau să distribuie medicamente, vizite ale reprezentanților medicali la persoane calificate să prescrie medicamente, furnizarea de mostre, dar și sponsorizarea întâlnirilor promoționale la care participă persoane calificate să prescrie sau să distribuie medicamente.

Totodată, publicitatea va mai include și sponsorizarea congreselor științifice la care participă persoane calificate să prescrie sau să distribuie medicamente și, în special, plata cheltuielilor de transport și cazare ocazionate de acestea.

AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu)

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro