Norme Coca 2023 - 2024

Ministerul Sănătăţii a pus joi în dezbatere publică un proiect de ordin de ministru care prevede înfiinţarea de centre regionale de genetică medicală, care îşi vor desfăşura activitatea la nivelul spitalelor clinice şi care vor deservi pacienţi cu boli genetice. În aceste centre vor fi diagnosticaţi pacienţii cu boli genetice şi, în colaborare cu medici din alte specialităţi, se va stabili conduita terapeutică şi de recuperare a acestora. Totodată, centrele vor avea ca obiectiv şi prevenirea apariţiei acestor boli prin diagnostic prenatal şi consilierea genetică a bolnavilor şi familiilor acestora.

Unităţile respective vor colabora şi cu compartimentele de obstetrică-ginecologie şi de reproducere umană asistată, cu scopul de a limita implicaţiile sterilităţii şi infertilităţii şi a reduce riscul gravidelor de a naşte copii cu boli genetice prin diagnostic pre-implantatoriu, tehnici de reproducere asistată şi diagnostic prenatal, arată Ministerul Sănătăţii.

"Centrele regionale de genetică medicală vor fi conduse de către un medic şef-medic primar în specialitatea genetică medicală. (...) La nivelul Centrelor regionale de genetică medicală, se va întocmi Registrul regional de boli genetice care va cuprinde indicatori specifici - stabiliţi de către Comisia de genetică medicală a Ministerului Sănătăţii. Centrele regionale de boli genetice vor monitoriza şi vor raporta Centrului Naţional de Statistică şi Informatică în Sănătate Publică din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică datele din Registrul regional de boli genetice. Centrul Naţional de Statistică şi Informatică în Sănătate Publică din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică va centraliza datele din Registrul regional de boli genetice şi va constitui Registrul Naţional de boli genetice", se precizează în proiect.

Potrivit referatului de aprobare, în România se nasc în fiecare an, estimativ, 7.500 - 8.000 copii cu boli genetice şi alţi circa 10.000 - 11.000 vor manifesta o boală determinată sau condiţionată genetic până la vârsta de 25 ani. AGERPRES

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro