Norme Coca 2023 - 2024

România deţine prima poziţie în Europa în ceea ce priveşte creşterea procentului de transplant, atât ca proceduri efectuate, cât şi ca număr de donatori, a declarat luni ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, potrivit unui comunicat remis presei. "Menţinem aceeaşi linie ca anul trecut şi ne dorim să revitalizăm activitatea de transplant de cord, precum şi să realizăm în 2015 primul transplant pulmonar în România", a spus ministrul.

Progresul României în ceea ce priveşte activitatea de transplant a fost evidenţiat şi de un studiu realizat de Comisia Europeană în perioada 2007 - 2013, care urmăreşte progresele înregistrate la acest capitol de statele membre. "Ministerul Sănătăţii susţine dezvoltarea acestei activităţi, prin deblocarea de posturi în cadrul Agenţiei Naţionale de Transplant, realizată în 2014, asigurarea finanţării prin Programul Naţional de Transplant, precum şi prin acreditarea unor noi centre care să efectueze astfel de proceduri", se arată în comunicat.

De asemenea, pentru prima oară, coordonatorii de transplant şi anesteziştii implicaţi în identificarea donatorilor sunt remuneraţi pentru activitatea lor. Totodată, România a transpus Directiva Europeană 2012/25, ceea ce va permite ca începând cu anul 2015 să adere la o platformă europeană care să permită identificarea mai rapidă a unor donatori pentru marile urgenţe din transplant.

În 2014 au fost acreditate 39 spitale capabile să identifice şi să declare donatori în moarte cerebrală (dintre care 33 sunt centre noi), două centre pentru transplant hepatic (Fundeni şi Sf. Maria), patru centre pentru transplant renal (Fundeni, Cluj, Iaşi, Braşov) şi trei centre pentru transplant de cord (Târgu Mureş, Floreasca şi Institutul C.C. Iliescu), arată sursa citată.

"Aceste activităţi au permis salvarea vieţii unui număr important de pacienţi care necesitau transplanturi de organe, reducând listele de aşteptare, mărind longevitatea după transplant şi îmbunătăţind calitatea vieţii pacienţilor transplantaţi", afirmă reprezentanţii Ministerului Sănătăţii. AGERPRES

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro