Norme Coca 2023 - 2024

Ministrul Sănătății Patriciu Achimaș-Cadariu a vorbit într-o conferință de presă desfășurată la Târgu Mureș despre greva medicilor:
„Trebuie să fim foarte realiști și să vedem la ce buget ne raportăm. Este un drept al tuturor să facă aceste lucruri. În schimb, ceea ce noi trebuie să facem este să venim în întâmpinarea lor și să preîntâmpinăm aceste lucruri (...) Cerințele lor sunt justificate, nu le contest în niciun fel. Unele dintre ele pot fi rezolvate prin acte normative simple, altele necesită modificări ale bugetului care pot fi dificil de făcut atunci când ai un deficit bugetar asumat. Cred că Legea salarizării unice va rezolva foarte multe dintre problemele emise de ei”, a spus Achimaș-Cadariu.

Ministrul Sănătății a spus că a discutat cu medicii care sunt în grevă japoneză și că le susține punctele de vedere pe care le consideră „lucruri absolut normale”, însă e nevoie de eforturi pentru îndeplinirea acelor condiții.

Declarația ministrului Sănătății vine la patru zile după cea a premierului Dacian Cioloș:

”Cunoaşteţi bine bugetul care a fost aprobat, de Parlament, la sfârşitul anului trecut. Au spus că în acel buget trebuie să lucrăm. Deci acesta e bugetul, nu avem de unde să luăm mai mult decât la rectificare dacă luăm de la un alt domeniu ca să punem la un alt domeniu. Marja pe care o avem ştiţi că este foarte restrânsă pentru că pe de o parte s-au aplicat măsurile de relaxare fiscală şi în acelaşi timp au crescut salariile", a afirmat premierul.

"Pentru orice altă decizie, inclusiv din Parlament care vizează impactul bugetar, a spus-o şi Curtea Constituţională, trebuie să se prevadă sursa de finanţare, pentru că altfel nu avem de unde. Nici nu putem să ne permitem să dezechilibrăm situaţia bugetară şi să dăm acest semnal negativ în exterior, care să afecteze situaţia economică a României, pentru că percepţia privind echilibrul bugetar are un impact foarte mare şi asupra investiţiilor care se fac în ţară", a adăugat primul-ministru.

 

Sursa

 

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro