Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, împreună cu Secretarul de Stat Adrian Pană s-au întâlnit sambata, 01.02.2014, cu reprezentanţii SNMF şi ai Federaţiei Patronatelor Medicilor de Familie.

Principala temă de discuţie a reprezentat-o implementarea pachetului de servicii medicale de bază, în special, capitolul de asistenţă medicală primară.

Ministrul Sănătăţii le-a transmis acestora că prin implementarea pachetului de servicii medicale de bază, MS îşi doreşte ca medicul de familie să devină principala verigă în relaţia pacientului cu sistemul sanitar şi totodată să contribuie semnificativ la reconsiderarea rolului prevenţiei.

Ministrul Eugen Nicolăescu le-a acordat reprezentanţilor medicilor de familie garanţia că vor fi participanţi activi la elaborarea normelor pachetului de servicii medicale de bază, astfel încât toate prevederile să fie în acord cu politica de sănătate elaborată de MS şi cu recomandările specialiştilor.

În acest sens, s-a convenit ca săptămâna viitoare să se creeze un grup de lucru tehnic, format din specialişti ai MS, reprezentanţi ai SNMF si ai Federaţiei Patronatelor Medicilor de Familie pentru a finaliza normele la pachetul de bază din perspectiva medicinii de familie.

De asemenea, ministrul Eugen Nicolăescu a transmis reprezentanţilor medicilor de famillie că până la implementarea pachetului de servicii medicale de bază, odată cu data de 1 aprilie 2014, conducerea MS va continua seria de videoconferinţe cu factorii implicaţi la nivel local astfel încât noile reglementări să poată fi cunoscute, însuşite şi aplicate în mod corect.

În final, ministrul Sănătăţii i-a asigurat pe aceştia de tot sprijinul său, de toată deschiderea şi disponibilitatea, pentru ca împreună să poată fi dus la bun sfârşit cel mai important proiect al reformei în sănătate.

 

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro