Sursa

Ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu, a anuntat, joi seara, ca in septembrie va fi promovata in Parlament Legea vaccinarii, aflata deocamdata in lucru la Ministerul Sanatatii.

Vlad Voiculescu a vorbit, la Realitatea TV, si despre problemele existente in aprovizionarea cu vaccinuri.

"Sunt probleme cu aprovizionarea cu vaccinuri. Pe de o parte, pentru un anumit vaccin este o problema legata de o companie care este in insolventa, incercam sa iesim din acest contract, sper ca in urmatoarele zile sau saptamani sa avem o solutie", a spus Vlad Voiculescu.

Ministrul a precizat ca, in privinta vaccinurilor, exista probleme legate atat de distributia in teritoriu, cat si de achizitia la nivel national."Se intampla ca o companie care are un contract cu Ministerul Sanatatii sa nu-si onoreze obligatiile, si atunci, daca Ministerul este ingradit de acest contract, nu poate sa iasa pur si simplu si sa cumpere de la o alta companie, dar dincolo de aceste probleme punctuale avem in lucru Legea vaccinarii, pe care o sa o promovam probabil in septembrie, Legea vaccinarii care are in vedere si stocuri mult mai largi, care sa asigure mult mai bine nevoia de vaccinuri", a declarat ministrul Sanatatii.

Sistemul de sanatate sau spitalele nu se privatizeaza

Voiculescu a declarat ca nu se pune problema privatizarii sistemului sanitar sau a spitalelor, dar nu a exclus parteneriatul public-privat, fara costuri sulimentare pentru pacienti.

"Nu va fi niciun fel de privatizare a sistemului de sanatate sau a unor spitale. Dar putem vorbi de parteneriat public-privat. Acesta inseamna ca partenerul privat sa construiasca spitalul si sa se ocupe de administrarea cladirii. Actul medical ramane in totalitate la stat. Actul medical insemnand tot ceea ce are legatura cu pacientii, asta insemnand ca nu va exista nicio plata suplimentara pe care pacientii vor trebui sa o faca", a precizat Vlad Voiculescu.

Ministrul Sanatatii a adaugat ca, astfel, oricine poate avea acces la servicii medicale decente si gratuite.

Intrebat de cauzele lipsei din spitale a medicamentelor oncologice, Vlad Voiculescu a spus ca medicamentele inovative nu se gasesc deoarece sistemul nu are posibilitatea financiara de a sustine asemenea cheltuieli, iar medicamentele ieftine lipsesc din cauza unor intarzieri, neimputabile lui, la plata medicamentelor."Pe de alta parte, este adevarat ca lipsesc si medicamentele ieftine si asta de ani de zile. Asta are mai mult de-a face cu politica noastra de preturi pentru medicamente, vorbim despre ordinul 75, ordin a carui aplicare am amanat-o pana la 1 noiembrie. In urmatoarele saptamani vom veni cu o noua metodologie de preturi", a aratat Voiculescu.

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro