Norme Coca 2023 - 2024

Noua listă de medicamente va intra în vigoare odată cu pachetul serviciilor medicale de bază, a mai spus Eugen Nicolăescu.

"Până la sfârşitul acestui an adoptăm o suplimentare a listei cu medicamente noi. Când va intra în vigoare pachetul, va intra în vigoare şi noua listă. În semestrul I al anului 2014 vom face reevaluarea listei totale, iar în partea a doua a semestrului II vom avea o listă finală. Prima etapă este să definitivăm lista nouă şi a doua etapă în semestrul I 2014 să facem revizuirea listei şi din semestrul II pe baza acestei revizuiri de tehnologie medicală foarte bine pusă la punct să avem în partea a doua a anului o listă finală care să ne dea tuturor garanţia că ea poate fi suportată din bugetul pe care România îl va avea pentru anul viitor în domeniul sănătăţii", a spus ministrul, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, prin acordul cu FMI România şi-a asumat ca până la 31 decembrie să fie aprobată noua listă de medicamente.

Conform ministrului, politica publică pe care MS doreşte să o promoveze este de echilibru între medicamente inovatoare şi generice.

Ultimii pe listă

Ultima dată, lista de medicamente a fost actualizată în 2007-2008. Pacienţii români sunt singurii din Uniunea Europeană care nu au acces la medicamentele de ultimă generaţie, care le-ar putea creşte speranţa de viaţa şi şansele de vindecare. Bulgaria, ţara cu care suntem adeseori comparaţi, are lista medicamentelor compensate la zi. Asta în condiţiile în care în ţara vecină nu există taxa de clawback, prin care statul îşi poate echilibra bugetul prin taxarea producătorilor de medicamente.

Sursa:http://www.evz.ro/detalii/stiri/ministrul-sanatatii-pana-la-sfarsitul-anului-lista-cu-medicamente-noi-va-fi-suplimentata-1064637.html

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro