Norme Coca 2023 - 2024

Asimilarea medicilor ca funcţionari publici şi răspunderea penală a acestora în cazul primirii unor atenţii din partea pacienţilor a stârnit un val de nemulţumiri în rândul personalului medical. Acest lucru, împreună cu alte doleanţe ale medicilor au fost discutate ieri de reprezentanţii Sindicatului Sanitas cu ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicoiu, la o întânire ce a avut loc în staţiunea Venus. La eveniment au participat conducerea Federaţiei Sanitas şi liderii sindicali din fiecare judeţ. Sindicaliştii consideră că cea mai importantă problemă a tuturor categoriilor de personal din Sănătate este cea privitoare la salarizare.

Sindicalistii, multumiţti de rezultatul negocierilor

„Suntem mulţumiţi de rezultatul negocierilor. Salariile vor fi mărite cu 25% pentru tot personalul medical începând cu 1 octombrie. Mai sunt însă multe lucruri de negociat”, a declarat Leonard Bărăscu, preşedintele Federaţiei Sanitas.

Din păcate, asistenţii sociali nu vor beneficia de aceată mărire de salariu. „Federaţia Sanitas este singura grupare sindicală care luptă şi pentru drepturile asistenţilor sociali. Mărirea salarială de la 1 octombrie nu este valabilă şi pentru ei, dar pe viitor vom negocia şi pentru acest lucru”, a afirmat Marius Sepi, prim vice preşedintele Federaţiai Sanitas.

Cresterea salarials, din economii

Creşterea salarială este posibilă datorită economiilor făcute de Ministerul Sănătăţii în ultimele luni, iar efortul bugetar este consistent. „Banii sunt din economiile sistemului de sănătate. Timp de trei luni am luat astfel de măsuri. Am economisit aproximativ 100 milioane de lei pe lună prin implementarea cardului de sănătate. De asemenea, am economisit prin scăderea preţului medicamentelor, dar aceşti bani rămân deocamdată în buget”, a declarat ministrul Nicolae Bănicioiu. Mărirea salariului cu 25% se va face printr-o modificare a contractului cadru al unităţilor sanitare cu Casa Judeţeană de Asigurări de care aparţin acestea şi prin mărirea tarifului pe caz în spitale.

Functionar public, sau nu?

În ceea ce priveşte statutul de funcţionar public, ministrul consideră că Ordonanţa de Guvern dată anul trecut în acest sens este la obiect şi îi exprimă părerea. „Este adevărat că medicii sunt plătiţi din bani publici, dar aceşti bani sunt de fapt contribuţia asiguraţilor. Anul trecut a fost emisă Ordonanţa nr.2, care contrazicea statutul de funcţionar public al medicilor. E valabilă, dar au mai venit două hotărâri după aceea care spun altceva. Colegiul Medicilor trebuie să ia atitudine în această problemă. În ceea ce priveşte şpaga, situaţia este reglată prin norme, iar ceea ce se va da medicului poate fi numit onorariu. De asemenea, este în lucru o lege de acordare a serviciilor private în spitalele publice la cererea pacientului, care vor fi plătite”, a completat Nicolae Bănicioiu.

Unii directori de spitale se considera sefi

O altă problemă discutată în cadrul evenimentului a fost cea a abuzurilor practicate de unii manageri ai spitalelor de stat, în special în ceea ce priveşte medicii tineri care vor să se angajeze. „În momentul în care sunt scoase posturi la concurs de mai multe ori şi acestea nu sunt ocupate…ceva nu merge cum trebuie. Vom urmări aceste abuzuri practicate de şefii spitalelor, în special în ceea ce priveşte medicii tineri şi le vom demasca“, a mai adăugat ministrul Sănătăţii.

O altă idee prin care se va face o economie substanţială este aceea de a impune un preţ maxim de achiziţie a materialelor consumabile. „Aşa cum am ieftinit medicamentele, chiar dacă am supărat industria farmaceutică, tot aşa vrem să impunem pe viitor un preţ maximal de achiziţie a materialelor consumabile, la minimul european”, a concluzionat Nicolae Bănicioiu.

Sindicaliştii constănţeni sunt solidari cu cei din alte judeţe şi sunt mulţumiţi de rezultatele obţinute. „Mărirea salarială de la 1 octombrie este rezultatul unor negocieri de un an. Este cea mai mare majorare din ultimii 12 ani, dar pentru a ajunge la salariile care se cuvin de fapt, mai e cale lungă. Normal ar trebui să se facă o corelare între PIB-ul ţării şi salarii”, ne-a declarat Nicolae Manea, preşedintele Sindicatului Sanitas, filiala Constanţa.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro