În cadrul emisiunii Realitatea Romanească, Ministerul Sănătății, Florian Bodog a vorbit, despre situația actuală a sistemului de sănătate.
„In Ministerul Sănătății mereu au fost probleme, cunosc bine situația”, a spus Floria Bodog.
Ministrul Sănătății promite că situația se va schimba.
Vom avea noi spitale, salarii mai mari pentru rezidenți, noi centre pentru arși, noi ambulatorii pentru analize și medici români care se intorc în țară.
Însă promisiunile nu se opresc aici. România va produce și exporta vaccinuri și va schimba legislația privind persoanele cu probleme psihice.
”Există și medicii care doresc să se întoarcă în țară, însa rebuie să le asiguram condiții de muncă, deci un climat de siguranță”, a spus aceasta.
De asemenea, în ceea ce privește lipsa medicilor din zonele rurale, ministrul Sănătății a precizat că, probabil, politicile de a oferi locuință sau de a le plăti chiria, nu sunt suficiente.
„Trebuie dublate de alte măsuri precum cele menționate mai devreme. La 100 km de Capitală sunt spitale care nu au medici, o clinică stă într-un medic, iar când medicul pleacă în concediu se inchide secția”, a mai declarat Florian Bodog, potrivit BZi.ro