Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a 4 inculpați, angajați ai Laboratorului de Sănătate Mintală Pitești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, după cum urmează:

AZAMFIRE VALERIAN (aflat sub control judiciar) — 483 de acte materiale;

MORMAN ELI — 14 acte materiale;

STOICESCU ELEONORA — 99 acte materiale;

CONSTANTINESCU CARMEN CRISTINA — 25 acte materiale;

În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reținut următoarea situație de fapt:

În perioada 27 aprilie — 23 iunie 2015, inculpații Azamfire Valerian și Morman Eli, în calitate de medici psihiatri ai unității sanitare susmenționate, contra unor sume de bani ce variau între 10 și 100 de lei, au procedat la diagnosticarea, internarea uneori fictivă a unor persoane interesate, cărora le-a eliberat documente medicale necesare pentru încadrarea ori menținerea în grad de invaliditate sau handicap, deși în realitate unii beneficiari nu sufereau de afecțiunile respective. De asemenea, în unele situații, aceștia au eliberat rețete medicale unor pacienți sau au avizat programe de recuperare, documentele fiind necesare și pentru comisia de expertiză medicală. Prin acordarea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate și implicit a unor drepturi de asigurări sociale, unor persoane care, în lipsa unor dosare medicale întocmite pe baza unor evaluări medicale corecte, nu ar fi beneficiat de această încadrare în grad de invaliditate, se aduce atingere bugetului asigurărilor sociale de stat, cu toate consecințele ce decurg din acest fapt.

În aceeași perioadă de timp, inculpatele Stoicescu Eleonora și Constantinescu Carmen, în calitate de asistente medicale în cadrul aceluiași laborator, au primit sume de bani (cca. 5 lei/pacient) sau alte produse de la pacienți cu ocazia menționării în registrul de consultații sau pentru eliberarea unor documente medicale ori avizarea programelor de recuperare.

Asistentele, potrivit atribuțiilor de serviciu, au în competență consemnarea în registrele de evidență a pacienților raportările către Casa Județeană de Asigurări de Sănătatea Argeș, printarea rețetelor etc., astfel încât ele intermediau relația pacient — medic, existând chiar situații când interveneau pe lângă medic pentru eliberarea unor astfel de documente, la cererea unor pacienți care nu erau consultați în mod efectiv de către medici.

Cât privește sumele de bani primite cu titlu de mită de către inculpați, acestea erau remise fie direct, în mână, fie erau puse în carnetele de sănătate.

În cauză a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor sume de bani ridicate de la inculpați, după cum urmează: 81.665 lei, 11.985 euro, 4564 USD și 10 lire sterline.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, Tribunalului Argeș.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro