Ieri, Tribunalul Constanţa s-a pronunţat în cazul medicului Marius Militaru. Instanţa decis să îl condamne pentru infractiunea de luare de mită, în modalitatea primirii sumei de 2.500 lei de la denunţătorul Dumitru Ion, la pedeapsa de 2 ani închisoare. Complementar, i se aplică pedeapsa interzicerii exerciţiului drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia de medic de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o durată de 1 an, a cărei executare începe de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Pedeapsa nu este cu executare, dispunându-se suspendarea executarii pedepsei principale sub supraveghere pe un termen de încercare de 2 ani. Printre condiţiile impuse de instanţă se numără şi obligativitatea ca, pe durata termenului de supraveghere stabilit, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii comunitare. De asemenea, medicul este obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei“ Constanţa sau în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

Instanţa a mai dispus şi confiscarea sumei de 2.000 de lei de la medicul Militaru, bani primiţi cu titlu de mită de la martorul denunţător Dumitru Ion la data de 5 decembrie 2012. S-a respins cererea de luare a măsurii confiscării extinse a sumei de 1.180 euro, din totalul de 1.300 euro, bani ridicaţi din biroul inculpatului Militaru Marius în urma percheziţiilor. Procurorii ceruseră şi luarea măsurii confiscării extinse asupra banilor pe care inculpatul îi avea în conturile de la două bănci, dar judecătorul a considerat că această cerere este neîntemeiată şi a dispus ridicarea sechestrului asigurator. Sentinţa poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile, urmând ca sentinţa definitivă să o dea Curtea de Apel Constranţa.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro