Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică marți, 30 decembrie 2014, proiectul de Hotărâre privind modificarea HG nr. 900/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la cardul naţional de asigurări sociale de sănătate din titlul IX „Cardul european şi cardul naţional de asigurări sociale de sănătate” din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

descarca de aici  proiectul și nota de fundamentare

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru modificarea Hotararii Guvernului nr. 900/2012 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la cardul naţional de asigurări
sociale de sănătate din titlul IX "Cardul european şi cardul naţional de asigurări
sociale de sănătate" din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată şi al art. 212 alin. (1) din
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și
completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

ARTICOL UNIC

Hotărârea Guvernului nr. 900/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a prevederilor referitoare la cardul naţional de asigurări sociale de sănătate
din titlul IX "Cardul european şi cardul naţional de asigurări sociale de sănătate" din
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 10 septembrie 2012, se modifică după cum
urmează:

1.Articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:

“ Art.2. Utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate de către asiguraţi
şi furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale se face
începând cu 1 februarie 2015.”

2.La articolul 6 din Anexa Norme metodologice de aplicare a prevederilor
referitoare la cardul national de asigurari sociale de sanatate din Titlul IX „Cardul
european si cardul national de asigurari sociale de sanatate” din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, alin. (3), (4) si (5) se modifica dupa cum
urmeaza:
“(3) Asiguratul suportă contravaloarea cardului national, precum si cheltuielile
aferente distributiei acestuia, în situaţia solicitării eliberării unui duplicat ca urmare a
pierderii, furtului sau deteriorării acestuia, precum şi în situaţia modificării datelor
personale de identificare, potrivit art. 332 alin. (5) din Legea nr. 95/2006, cu
modificările şi completările ulterioare. Pentru aceste situatii, asiguratul suporta
cheltuielile la nivelul celor suportate de Ministerul Sanatatii si Casa Nationala de
Asigurari de Sanatate in conditiile art. 4 alin. (5), respectiv art. 5 alin. (9), iar Casa
Nationala de Asigurari de Sanatate este mandatata sa incheie o conventie cu
Compania Nationala “Imprimeria Nationala” S.A. in vederea producerii si platii
duplicatelor.
(4) În termen de 15 zile calendaristice de la producerea uneia dintre situaţiile
prevăzute la alin. (3), titularul sau, după caz, reprezentantul legal ori împuternicitul
acestuia este obligat să solicite prin intermediul casei de asigurări de sănătate
eliberarea unui nou card naţional, pe baza unei cereri însoţite de dovada plăţii
contravalorii cardului si a cheltuielilor de distributie a acestuia.
(5) Eliberarea unui nou card naţional se face în termen de 30 de zile calendaristice
de la depunerea unei cereri la casa de asigurări de sănătate în a cărei evidenţă se află
persoana respectiva. Acordarea serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor
medicale se realizează pe baza unei adeverinţe eliberate de casele de asigurări de
sănătate pana la eliberarea unui nou card national.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

NOTĂ DE FUNDAMENTARE

SECŢIUNEA 1
TITLUL PROIECTULUI DE ACT NORMATIV
Hotărâre a Guvernului pentru modificarea Hotararii Guvernului nr. 900/2012 pentru aprobarea
Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la cardul naţional de asigurări sociale
de sănătate din titlul IX "Cardul european şi cardul naţional de asigurări sociale de sănătate" din
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
SECŢIUNEA A 2-A
MOTIVUL EMITERII ACTULUI NORMATIV (*)
Stabilirea datei de utilizare efectiva a cardului national de asigurari sociale de sanatate in sistemul
de asigurari sociale de sanatate si clarificarea modalitatii de eliberare a cardului duplicat, in situatia
pierderii, furtului sau deteriorării acestuia
1. Descrierea situaţiei actuale

Potrivit dispoziţiilor art. 212 alin. (1) din Legea
nr. 95/2006 privind reforma în domeniul
sănătăţii, cu modificările şi completările
ulterioare, documentele prin care se atestă
calitatea de asigurat sunt, după caz, adeverinţa de
asigurat eliberată prin grija casei de asigurări la
care este înscris asiguratul sau documentul
rezultat prin accesarea de către furnizorii aflaţi în
relaţii contractuale cu casele de asigurări de
sănătate a instrumentului electronic pus la
dispoziţie de CNAS. După implementarea
dispoziţiilor din cuprinsul titlului IX, aceste
documente justificative se înlocuiesc cu cardul
naţional de asigurări sociale de sănătate.
De asemenea, potrivit art. 330 din actul normativ
mai sus enunţat, cardul naţional este un card
distinct de cardul european de asigurări de
sănătate şi va fi emis prin intermediul sistemului
informatic unic integrat, pentru dovedirea
calităţii de asigurat pentru furnizarea unor
servicii medicale.
La alin. (5) al art. 332 se prevede ca in situaţia
solicitării de eliberare a unui card duplicat de
către asigurat, cu excepţia faptului în care
aceasta se face din motive tehnice de
funcţionare, cheltuielile aferente producerii şi
distribuţiei se suportă de către asigurat.
În prezent se realizează implementarea cardului
naţional de asigurări sociale de sănătate prin
distribuirea acestuia către asiguraţi, având în
vedere că acesta reprezintă documentul
justificativ care atestă calitatea de asigurat în
sistemul de asigurări sociale de sănătate din
România.
Totadata in prezent la nivelul caselor de asigurari de sanatate sunt semnalate de catre asigurati
situatii de pierdere, furt sau deteriorare a
cardurilor primite.
2. Schimbări preconizate
Prin acest act normativ se reglementează data de
la care cardul naţional de asigurări sociale de
sănătate urmeaza a fi operational in sistemul de
asigurari sociale de sanatate, astfel încât acesta
să fie utilizat atât de către furnizorii de servicii
medicale cât şi de catre asiguraţi.
Prin proiectul de act normativ se clarifica, de
asemenea modalitatea de eliberare, suportarea
costurilor de producere si distributie pentru
cardul duplicat eliberat ca urmare a pierderii,
furtului sau deteriorarii, precum si de acordare a
serviciilor medicale pana la eliberarea noului
card national, astfel:
- Asiguratul suportă contravaloarea cardului
national, precum si cheltuielile aferente
distributiei acestuia. Pentru aceste situatii,
asiguratul suporta cheltuielile la nivelul celor
suportate de Ministerul Sanatatii si Casa
Nationala de Asigurari de Sanatate in conditiile
eliberarii cardului initial, iar Casa Nationala de
Asigurari de Sanatate este mandatata sa incheie
o conventie cu Compania Nationala “Imprimeria
Nationala” S.A. in vederea producerii si platii
duplicatelor.
- Eliberarea unui nou card naţional se face pe
baza unei cereri depuse la casa de asigurări de
sănătate în a cărei evidenţă se află persoana
respectiva. Acordarea serviciilor medicale,
medicamentelor şi dispozitivelor medicale se
realizează pe baza unei adeverinţe eliberate de
casele de asigurări de sănătate pana la eliberarea
unui nou card national.
3. Alte informaţii (**)

SECŢIUNEA A 3-A
IMPACTUL SOCIOECONOMIC AL PROIECTULUI DE ACT NORMATIV

1. Impactul macroeconomic
Nu este cazul
2. Impactul asupra mediului de afaceri
Nu este cazul
3. Impactul social Acordarea serviciilor medicale numai
persoanelor îndreptăţite la astfel de servicii,
respectiv asiguraţi în sistemul de asigurări
sociale de sănătate prin utilizarea efectivă a
cardului naţional de asigurări sociale de sănătate. 4. Impactul asupra mediului (***)
Nu este cazul
5. Alte informaţii

SECŢIUNEA A 4-A
IMPACTUL FINANCIAR ASUPRA BUGETULUI GENERAL CONSOLIDAT, ATÂT PE
TERMEN SCURT, PENTRU ANUL CURENT, CÂT ŞI PE TERMEN LUNG (PE 5 ANI)
- mil lei -

Indicatori Anul
curent
Media
pe 5
ani
1 2 3 4 5 6 7
1. Modificări ale veniturilor bugetare,
plus/minus, din care:
a) buget de stat, din acesta:
(i) impozit pe profit
(ii) impozit pe venit
b) bugete locale:
(i) impozit pe profit
c) bugetul asigurărilor sociale de stat:
(i) contribuţii de asigurări

2. Modificări ale cheltuielilor bugetare, plus, din
care:
a) buget de stat, din acesta:
(i) cheltuieli de personal
(ii) bunuri şi servicii
b) venituri proprii
c) bugetul asigurărilor sociale de stat:
(i) cheltuieli de personal
(ii) bunuri şi servicii

3. Impact financiar, plus/minus, din care:
a) buget de stat
b) bugete locale

4. Propuneri pentru acoperirea creşterii
cheltuielilor bugetare

- disponibilităţi din venituri proprii ale anului
precedent
5. Propuneri pentru a compensa reducerea
veniturilor bugetare

6. Calcule detaliate privind fundamentarea
modificărilor veniturilor şi/sau cheltuielilor
bugetare

7. Alte informaţii

SECŢIUNEA A 5-A
EFECTELE PROIECTULUI DE ACT NORMATIV ASUPRA LEGISLAŢIEI ÎN VIGOARE

1. Proiecte de acte normative suplimentare Ordin al prese dintelui CNAS pentru aprobarea
metodologiei de eliberare a cardului duplicat
2. Compatibilitatea proiectului de act normativ
cu legislaţia comunitară în materie
Nu este cazul
3. Decizii ale Curţii Europene de Justiţie şi alte
documente
Nu este cazul
4. Evaluarea conformităţii: Nu este cazul
Denumirea actului sau documentului comunitar,
numărul, data adoptării si data publicării
Gradul de conformitate
(se conformează/nu se
conformează)
Comentarii
5. Alte acte normative şi/sau documente
internaţionale din care decurg angajamente
Nu este cazul
6. Alte informaţii

SECŢIUNEA A 6-A
CONSULTĂRILE EFECTUATE ÎN VEDEREA ELABORĂRII PROIECTULUI DE ACT
NORMATIV

1. Informaţii privind procesul de consultare cu
organizaţii neguvernamentale, institute de
cercetare şi alte organisme implicate
Nu este cazul

2. Fundamentarea alegerii organizaţiilor cu care
a avut loc consultarea, precum şi a modului în
care activitatea acestor organizaţii este legată de
obiectul proiectului de act normativ
Nu este cazul
3. Consultările organizate cu autorităţile
administraţiei publice locale, în situaţia în care
proiectul de act normativ are ca obiect activităţi
ale acestor autorităţi, în condiţiile Hotărârii
Guvernului nr. 521/2005 privind procedura de
consultare a structurilor asociative ale
autorităţilor administraţiei publice locale la
elaborarea proiectelor de acte normative
Nu este cazul

4. Consultările desfăşurate în cadrul consiliilor
interministeriale, în conformitate cu prevederile
Hotărârii Guvernului nr. 750/2005 privind
constituirea consiliilor interministeriale
permanente
Nu este cazul

5. Informaţii privind avizarea de către:
a) Consiliul Legislativ
b) Consiliul Suprem de Apărare a Ţării
c) Consiliul Economic şi Social
d) Consiliul Concurenţei
e) Curtea de Conturi
Nu este cazul

6. Alte informaţii Nu este cazul
SECŢIUNEA A 7-A
ACTIVITĂŢI DE INFORMARE PUBLICĂ PRIVIND ELABORAREA ŞI
IMPLEMENTAREA PROIECTULUI DE ACT NORMATIV

1. Informarea societăţii civile cu privire la
necesitatea elaborării proiectului de act
normativ
Prezentul act normativ a respectat prevederile
Legii nr. 52/2003 privind transparenţa
decizională în administraţia publică fiind afişat
pe site-ul Ministerului Sănătăţii şi va fi publicat
în Monitorul Oficial al României, Partea I-a.
2. Informarea societăţii civile cu privire la
eventualul impact asupra mediului în urma
implementării proiectului de act normativ,
precum şi efectele asupra sănătăţii şi securităţii
cetăţenilor sau diversităţii biologice
Nu este cazul

3. Alte informaţii Nu este cazul
SECŢIUNEA A 8-A
MĂSURI DE IMPLEMENTARE
1. Măsurile de punere în aplicare a proiectului
de act normativ de către autorităţile
administraţiei publice centrale şi/sau locale -
înfiinţarea unor noi organisme sau extinderea
competenţelor instituţiilor existente
Nu este cazul
2. Alte informaţii

Faţă de cele menţionate s-a elaborat prezentul proiect de Hotărâre a Guvernului pentru
modificarea Hotararii Guvernului nr. 900/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare
a prevederilor referitoare la cardul naţional de asigurări sociale de sănătate din titlul IX "Cardul
european şi cardul naţional de asigurări sociale de sănătate" din Legea nr. 95/2006 privind reforma
în domeniul sănătăţii, pe care îl supunem Guvernului spre adoptare.

Ministrul sănătăţii,

Nicolae BĂNICIOIU

Avizăm favorabil:

Ministrul Justitiei

Robert Marius CAZANCIUC

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate

Vasile CIURCHEA

 

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro