Peste 400.000 de doze de vaccin antigripal produse la Institutul Cantacuzino conţin o bacterie periculoasă care poate duce la şoc anafilactic. Deşi avea informaţii despre situaţia preparatelor încă din luna decembrie, ministrul Sănătăţii a preferat să anunţe că stopează campania de vaccinare. Vaccinurile, produse de Canacuzino, aşteptau aprobarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului pentru a putea fi folosite.

 Premierul Victor Ponta şi ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu prezentau în data de 2 decembrie 2013 prima fiolă de vaccin antigripal produsă la Institutul Cantacuzino, după trei ani. Doar că trei săptămâni mai târziu, pe 23 decembrie, la Ministerul Sănătăţii sosea această adresă din partea Agenţiei Naţionale a Medicamentului, în care Eugen Nicolăescu era informat că serul produs la Institut conţine o endotoxină bacteriană, adică o substanţă periculoasă. Ministrul Nicolăescu nu a făcut publică informaţia şi a gasit alt motiv pentru a opri campania de vaccinare-numărul mic de îmbolnăviri.

„Comitetul de vaccinologie ne-a comunicat că nu mai există niciun pericol în acest sens. Dacă ne apucăm să mai facem vaccinarea de acum încolo, efectul se simte după trei săptămâni. Dacă se simte după 1 martie, sunt degeaba. Deci întrerupem campania de vaccinare”, a declarat Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii.

Endotoxina bacteriană nu trebuia să existe în vaccin. Dar, după teste de laborator, ea a fost găsită în toate cele opt serii de vaccin verificate.

„Este un produs care derivă din anumite bacterii gram negative şi care se întâmplă să existe în produsele injectabile. Se titrează această endotoxină şi există o limită acceptabilă. Cu siguranţă dacă este vorba de depăşirea parametrilor nu se acordă autorizaţie de punere pe piaţă”, a afirmat Alexandru Rafila, medic virusolog.

Acum, toate cele 400.000 de doze de vaccin antigripal rămân în depozit. Producţia de la Institutul Cantacuzino a fost oprită în anul 2010, când Agenţia Naţională a Medicamentului a pus lacătul pe uşă din cauză că nu erau repectate normele europene de fabricaţie a vaccinurilor. De atunci s-au investit cel puţin opt milioane de euro în retehnologizarea ariilor de producţie.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro