Numărul infecțiilor intraspitalicești din România continuă să rămână un mister. Ieri, la Spitalul de Arși, s-a recunoscut adevărul: au murit trei răniți la Colectiv din cauza acestora

Trei dintre cei 27 de răniți la clubul Colectiv internați la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri din București au murit aproape sigur din cauza infecțiilor nosocomiale”, a declarat, ieri, Adrian Stănculea, șeful Secției ATI. Acesta nu a precizat dacă răniții ar fi putut fi salvați în condițiile unui transfer rapid la clinici din străinătate. Totodată, reprezentanții spitalului au admis că este foarte posibil ca pacienții trimiși în străinătate să fie și ei infectați.

„Arșii mor din cauza infecțiilor, să ne înțelegem”, a explicat dr. Sorin Paveliu, expert în sănătate la Societatea Academică Română (SAR). La aceștia, riscul de a face septicemie e foarte mare pentru că dispare prima barieră care stă în calea infecțiilor: pielea. Ca urmare, riscul de infecție crește exponențial.

Acest risc a fost amplificat din secunda în care pacienții au fost internați în spitalele din București, mai spune Paveliu, și asta nu din vina medicilor care au luptat eroic să-i salveze.

Infecții nosocomiale există în toate spitalele din lume, spune la rândul ei dr. Elena Copaciu, președinta comisiei ATI a Colegiului Medicilor din România și medic la Spitalul Universitar de Urgență din București. Ea a admis că în instituțiile sanitare bucureștene, cu excepția Spitalului de Arși, nu există nici capacitatea și nici experiența pentru a trata pacienți cu arsuri grave. „Nu este vorba doar de susținerea funcțiilor vitale, ci de calitatea aerului, de condițiile de izolare”, a explicat aceasta. 24 de răniți la Colectiv au fost tratați în acest spital, potrivit statisticilor Ministerului Sănătății.

Spitale fără niciun caz raportat

Declarația făcută ieri de dr. Stănculea a reaprins discuția despre un adevăr arhicunoscut, dar niciodată asumat de autorități. Și anume acela al numărului real al infecțiilor intraspitalicești. Statistic, România stă excelent. Are cele mai puține infecții raportate la numărul de pacienți comparativ cu țările din Vest. Astfel, dacă în Franța sau în Germania proporția este între 7 și 15% din numărul de cazuri, România are doar 0,5%. „Aceasta nu înseamnă că avem doar atât”, spune dr. Geza Molnar, medic epidemiolog, fost consilier în Ministerul Sănătății care admite că, în realitate, cifrele sunt mai mari. „Studiile-santinelă derulate în ultimii doi ani în 12 spitale din România au arătat că ne situăm pe la 5% incidenți, adică stăm mult mai bine decât cei din Vest”, mai spune dr. Molnar.

El a admis însă că în timp ce spitalele din Iași și Cluj raportează o incindență de 0,58% a infecțiilor intraspitalicești, sunt spitale - și nu puține- în România care nu raportează, cu anii, niciun caz. Rugat să precizeze care sunt acestea, dr. Molnar a declarat că ar prefera să nu le numească.

Cele mai expuse secții în fața infecțiilor intraspitalicești sunt cele de transplant, hematologie și mari arși

Există însă un Ordin de Ministru al Sănătății nr. 916/2006 care îi obligă pe medici să raporteze aceste cazuri și unde sunt prevăzute toate protocoalele care trebuie urmate în caz de infecții intraspitalicești. De ce se feresc medicii să raporteze? În primul rând, spune dr. Geza Molnar, pentru că nu se înțelege că aceste infecții sunt o realitate peste tot în lume. În al doilea rând, managerii de spitale nu vor să se complice cu inspecții de la Direcțiile de Sănătate Publică, controale care ar putea descoperi și alte nereguli. Ultimul motiv ar fi acela că sancțiunile financiare nu au fost suficient de drastice.

Întrebați despre raportarea numărului de infecții la DSP-uri, managerii contactați ieri de EVZ fie au spus că toate aceste situații sunt raportate, fie și-au închis telefoanele. Directorul medical de la Spitalul Universitar de urgență din București, dr. Dragoș Davițoiu, ne-a spus că spitalele de urgență au un număr mai mare de infecții. „Toată lumea raportează. Noi raportăm, nu ne ferim. Nu e motiv de mândrie și e o percepție greșită că la noi nu există infecții intraspitalicești. Există însă protocoale și proceduri ale spitalului avizate ISO (standard de calitate la nivel național) care trebuie urmate și pe care personalul le cunoaște. De la spălatul pe mâini până la dezinfecția suprafețelor săptămânal sau chiar zilnic”, a afirmat dr. Davițoiu. Rugat să precizeze câte infecții nosocomiale a raportat instituția sanitară la DSP, acesta a spus că nu deține această informație. Reprezentanții DSP București nu au fost nici ei de găsit ieri. Secretarea ne-a spus că „sunt toți în ședință chiar pe acest subiect” și ne-a invitat să trimitem întrebările în scris pentru a ni se răspunde „în termenul legal”. Reprezentanții Ministerului Sănătății nu au fost nici ei de găsit pentru a face precizări.

Soluția, la mâna Ministerului și a CNAS

Că din punct de vedere al hârtiilor suntem blindați admite și dr. Sorin Paveliu care dezvăluie însă o altă față a unui sistem de sănătate care îi lasă pe medici descoperiți în fața acestor situații. „Din experiența mea personală vă spun că acum doi ani socrul meu care avea și o vârstă înaintată a avut nevoie de o intervenție chirurgica-lă și toți medicii mi-au spus că există riscul unei infecții intraspitalicești foarte mare. Aceasta pentru că pacientul nu se putea ridica din pat. Dacă pacientul nu se poate mobiliza poate face o pneumonie, secrețiile băltesc, iar germenii care ajung în organism găsesc un mediu de cultură propice. Principalul inamic nu e curățenia din spitale, ci lipsa infirmierelor”.

Lipsa paturilor speciale care costă foarte mult – chiar și 20.000 de euro – amplifică această situație. Un al treilea motiv pentru care medicii nu raportează ține de administrație. „Infecțiile nu sunt raportate pentru că ar trebui să se închidă secția. În contractul- cadru însă nu sunt prevăzute fonduri pentru închidere, ci se plătește ceea ce se prestează. Ca director, cum să închizi două luni? Cu ce plătești salariile, ce faci cu celelalte secții? Și atunci, ei nu raportează, dar duc o luptă crâncenă cu infecțiile, dar nu închid”.

Traian Băsescu: „Nu vă faceți că nu știați din 2008”

Fostul președinte Traian Băsescu a intervenit ieri în scandalul in fecțiilor din spitale. El a reproșat miniștrilor Sănătății că situația infecțiilor intraspitalicești era cunoscută încă din 2008 când a fost făcut public Raportul comisiei prezidențiale pentru analiza și elaborarea politicilor din domeniul sănătății publice din România. „Asistența medicală spitalicească din România nu se bazează pe ghiduri sau protocoale, iar furnizarea serviciilor și rezultatele obținute nu sunt evaluate și monitorizate corespunzător, activitatea spitalelor nefiind decât sporadic supusă auditului și evaluării clinice. În aceste condiții, infecțiile nosocomiale revin periodic, cu consecințe ce merg până la decesul pacienților și în special al celor mai sensibili, nou-născuții și vârstnicii. O altă metodă de îmbunătățire a calității larg utilizată pe plan internațional, acreditarea spitalelor nu este pusă în practică în ciuda prevederilor legale atât din 2006, dar și din 1999”, a spus Băsescu.

Cine poartă responsabilitatea?

Ce ar trebui făcut? „Toată procedura e legiferată. Problema e administrativă, a Ministerului Sănătății și a CNAS. Directorii nu ar trebui pedepsiți, ci stimulați să raporteze. Ar trebui să existe posibilitatea financiară de a interveni în focar. De a cumpăra antibiotice împotriva septicemiei, tratament care poate ajunge și la 3.000 de euro pe zi. Niciun manager nu-și permite acum să cumpere toată ziua. Într-o astfel de situație ar trebui ca spitalul să se poată muta de pe bugetul CNAS pe un buget național de rezervă, altfel nu face față costurilor”, spune dr. Sorin Paveliu.

A treia măsură ar fi aceea de a putea închide legal o secție, iar dacă acest lucru nu se întâmplă să fie instituite sancțiuni severe. „Știți cu ce diagnostic sunt ascunse aceste infecții? Cu cel de pneumonie comunitară, adică o boală cu care ai venit de-acasă”, mai spune dr. Paveliu.

Medicul adaugă că spitalele din România sunt învechite și că în timp ce în Vest infecțiile nosocomiale duc și la îndepărtarea tencuielii de pe pereți și refacerea în întregime a spațiului, la noi se preferă o dezinfectare de o zi sau două. Concluzia? Infecțiile intraspitalicești nu sunt o problemă de curățenie, ci una de sistem. Iar cine vrea să excludă orice risc de infectare, nu are decât să nu se interneze.

Precedente: Soprana Amelia Antoniu, atacată de bacterii în spital. Actorii Dinică şi Iordache, victimele microbilor din spitale

În 2010, un caz cutremurător zguduia opinia publică din România. Artista Amelia Antoniu (36 de ani), primsolista Teatrului de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti, ajungea în comă la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti (SUUB). Pacienta fusese internată anterior la Spitalul CF2 pentru o intervenţie chirurgicală minoră, însă o infecţie intraspitalicească a adus-o în pragul morţii.

FOTO: Artista Amelia Antoniu a scăpat cu greu de infecţia contactată la Spitalul CF2 FOTO: LIBERTATEA

După patru zile de tratament la SUUB, artista a fost deconectată de la aparate pentru a fi apoi reconectată într-un efort disperat al medicilor de a-i salva viaţa.

FOTO: Gheorghe Dinica

În aceeaşi situaţie cu Amelia Antoniu era şi o altă pacientă de la CF 2, Alice Roxana Preda (35 de ani), ambele victime ale infectării cu bacili gram negativi, după cum anunţau la acea vreme reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

Costul tratamentul pe care cele două paciente l-au primit la SUUB pentru a le salva a ajuns la 40.000 de euro, bani imputaţi spitalului din subordinea Ministerului Transporturilor. „O să pun ban pe ban şi oricât de bolnavă voi fi, voi apela ori la clinicile private, ori la spitale din străinătate. Nu mai calc niciodată în spitalele din România”, declara la acea vreme artista.

FOTO : Stefan Iordache

Artista a plecat la Viena unde, după nenumărate investigaţii şi analize medicale a aflat cum s-a infectat în România de la o bacterie care se afla pe ustensilele medicale.

„Sper ca acum cineva să ia nişte măsuri şi să se facă analizele acestor produse de unică folosinţă care colcăie de bacterii și microbi”, mai spunea atunci Amelia.

Nu s-a întâmplat însă nimic.

Un alt caz devastator a avut loc în 2009. Actorul Gheorghe Dinică se stingea din viaţă ca urmare a unei intervenţii chirurgicale de urgenţă, intervenţie care viza o colecistită laparoscopică. Actorul în vârstă de 75 de ani fusese diagnosticat cu colecistită acută alitiazică flegmonoasă, şoc septic şi disfuncţie multiplă de organe. Dinică nu a supravieţuit operaţiei şi a murit în urma unui stop cardiac. Deşi nu a fost făcută o informare publică, unii medici au susţinut că, probabil, de vină ar fi o infecţie intraspitalicească care i-a atacat organismul slăbit de boală.

Cu un an înainte de Dinică, în septembrie 2008, se stingea şi îndrăgitul actor Ştefan Iordache într-o clinică din Viena unde ajunsese pentru a-şi trata leucemia de care suferea după o săptămână de internare într-un spital bucureștean. Deşi actorul a cerut să nu fie făcute publice datele referitoare la starea sa de sănătate, se pare că şi în acest caz, fatală i-ar fi fost tot o infecţie nosocomială. De altfel, se ştie că pacienţii cu leucemie sunt extrem de sensibili la infecţii astfel că orice internare în spital e un risc.

Sursa