Zahal Levy este Presedintele MediHelp International (www.medihelp.ro), cel mai important furnizor de asigurări private de sănătate din Europa Centrală și de Est. Compania este prezentă pe piața din România începand cu 1999 și îmbină cu succes Asistența Medicală cu Asigurarea Internațională de sănătate, pentru beneficiul clienților săi.
“Ne pare foarte rău, domnule, dar spitalul nostru nu a fost aprovizionat cu medicamentele de care aveți nevoie dumneavoastră...
Ne pare rău, domnule; va trebui să le cumpărați singur.”
“Am făcut rost de niște bani și, subit, spitalul “a găsit” medicamentele necesare.”
Sună cunoscut? Acest lucru are un efect direct asupra ta…da, asupra ta...asupra mea...asupra tuturor.
Lipsa medicamentelor în instituțiile naționale de sănătate este unul dintre cele mai recente dezastre ale timpurilor noastre. Este o situație apărută din mai multe motive pe care nu le pot aprofunda în acest articol, dar stiu că problema nu va dispărea. Sistemul național nu poate face față costurilor în creștere, iar guvernul nu reușește să rezolve deficitul anual în creștere al bugetului alocat sănătății. Efectul teribil al lipsei fondurilor din întreg sistemul medical trebuie să devină vizibil undeva...la un moment dat trebuie să apară. La un moment dat trebuie să ne afecteze.
Când ne este prescris un tratament, avem tendința să cerem rezolvarea “contractului” din partea statului. “Înțelegerea” este ca noi să ne plătim taxele, iar statul va avea grijă de noi în cazul unei nevoi medicale. În momentul în care aflăm că statul “a încălcat contractul” realizam că aceasta este o încălcare flagrantă a drepturilor pentru aceia dintre noi care ne plătim taxele la timp.
Timpurile moderne au adus o tendință clară în statele slăbite. Un “stat slăbit” este acum un fenomen comun. Multe din țările din America, din Sudul Asiei și din Africa suferă, ca o consecință a scăderii puterii statului. Rezultatul este apariția unor organizații legale sau semi-legale, unele dintre ele având capacitatea de a influența calitatea serviciilor medicale ale statului respectiv. “Primavara Arabă” este un bun exemplu pentru a vedea ce a mai rămas din statele și țările ale caror locuitori și-au cerut libertatea. Nu stiu ce fel de libertate le-a fost oferită societăților divizate din Irak, Egipt, Siria, Liban, Ciad, Mali și Somalia…(pentru a menționa doar câteva). Vechiul sistem de guvernare a dispărut și în spatele cererilor pentru libertate, liderii militari și haosul au preluat puterea.
Ceva din acest comportament este vizibil și în Europa de Est. Oamenii din generațiile trecute, care uneori îți spun “Zilele comunismului erau mai bune”, sunt aceia care nu se pot obișnui cu noul haos al “libertății democratice”. Pentru batrana căreia îi sunt refuzate medicamentele necesare și care nu poate plăti pentru acestea, vechiul regim era într-adevar mai bun, cel puțin din perspectiva ei restrânsă.
În ceea ce privește îngrijirea medicală, cel mai îngrijorător aspect al managementului medicamentelor este apariția “falselor medicamente” care vin în special din sudul Asiei. Sub nume de brand generice, acestea sunt vândute în vest. Aceasta este o crimă la nivel international, care trebuie soluționată la fel cum am face cu traficul de droguri sau traficul de persoane. Dar, așa cum am afirmat anterior, noile state care nu pot pune politiști în stradă având certitudinea că nu vor ceda în cazul mitei ocazionale, nu pot nici găsi persoanele și resursele financiare pentru a se ocupa de crimele la nivel înalt așa cum sunt “medi-drogurile”.
Universul comercial al vânzării de medicamente nu este cu nimic diferit față de un câmp de luptă, plin de falsificări și răsturnări de situație, care sunt oarecum legale, dar acesta este un câmp de luptă foarte dezorganizat încărcat cu opțiuni și alimentat cu o mulțime de bani.
La fel ca pe un câmp de luptă și aici sunt victime.
Pumnul de fier trebuie să vină din partea statului. Statul trebuie să fie cel care oprește această realitate. În acest mediu haotic spitalele subbugetate devin o pradă ușoară în fața conflictelor de interese ale persoanelor implicate.
Cu toate acestea, suntem supraîncărcați cu medicamente. Dealerii perspicace ai companiilor farmaceutice îi seduc pe medici să prescrie medicamente, care foarte des nu sunt esențiale. Mentalitatea actuală încurajează aceste practici. Adesea aud de pacienți care încearcă să convingă doctorii să le prescrie antibiotice ca prim tratament. Judecata noastră despre calitatea doctorilor noștri este adeseori influențată de ușurința cu care putem face rost de medicamente despre care credem că ne sunt necesare.
În acest mix nefericit, este evidentă lipsa unui management și a unui control responsabil pe care doar o instituție puternică, așa cum este statul, o poate impune. Prin pierderea puterii, prin pierderea unei bugetări adecvate, statul ne-a costat abilitatea de a menține un sistem sănătos și bine reglementat de aprovizionare farmaceutică. Deci, în punctul în care nevoia noastră de medicamente și recunoașterea faptului că nu le putem obține se întâlnesc, sistemul în mod inevitabil se prăbușește.
Soluții? Așadar, nu știu de unde să încep. Răspunsul pentru aceasta listă de probleme lungă și obositoare poate fi subiectul pentru urmatorul meu articol. Dar vă rog să îmi permiteți să vă amintesc că la sfârșitul zilei, responsabilitatea sănătății noastre și a persoanelor dragi nouă nu poate fi lasată în grija altora...cu siguranță nu a “acelora”. Asigurarea de sănătate poate fi cel mai bun mod de a ne asigura că dispunem mereu de medicamentele de care avem nevoie – și când avem nevoie de ele. Acest lucru se datorează faptului că doctorul va fi bine plătit de către polița dumneavoastră de asigurare și va fi liber de orice stimulent financiar și tentație care să le influențeze judecata.
Îngrijirea medicală este un proiect al statului…dar sănătatea noastră este viața noastră, sănătatea noastră este treaba noastră!!
