Japonezii de la Neurowear vor să dea o nouă definiție lifelogging-ului cu ajutorul Neurocam, un prototip de cască BCI care înregistrează doar lucrurile care ți se par interesante.
Lifelogging-ul este un curent de logging (colectare) video în care utilizatorii înregistrează fiecare moment al vieții lor. Problema este că fie și după o zi, aceștia au de prelucrat și de sortat cantități uriașe de înregistrare pentru a găsi doar părțile mai interesante.
Neurocam combină camera video purtabilă, sub forma unui iPhone, cu o interfață BCI (brain-computer interface – interfață creier-computer), care detectează nivelul de interes al purtătorului. De pildă, dacă vei fi martorul vreunui eveniment deosebit în drumul spre birou, Neurocap va detecta un nivel ridicat al impulsurilor electrice de la nivelul scoarței cerebrale și va declanșa pornirea camerei iPhone-ului pentru a înregistra evenimentul. Astfel, la sfârșitul zilei vei avea o colecție de clipuri video cu adevărat relevante.
Bineînțeles, ca și în cazul lui Cyclops Cap despre care am vorbit mai devreme, Neurocam poate deveni și o excelentă unealtă de marketing. Imaginează-ți că un magazin ar dori să afle care sunt considerate de cumpărători cele mai interesante haine. Le montează la intrare câte un Neurocap și la sfârșit descarcă toate clipurile din căștile cu pricina. Interesant, nu?
Neurocam este deocamdată doar în stare de prototip, iar în locul iPhone-ului, japonezii ar putea găsi alte soluții pentru a ușura cât mai mult casca. Ideea de a purta un iPhone la tâmplă s-ar putea să nu fie pe placul multora.