Era nevoie de fonduri ca de aer pentru achiziţii de medicamente şi materiale sanitare necesare în tratamentul urgenţelor medicale majore. Nicolae Bănicioiu a dat, miercuri, vestea cea mare: a semnat ordinele care asigură banii – este vorba despre milioane lei pentru secțiile ATI din numeroase spitale. Ministrul Nicolae Bănicioiu susține că marile urgențe trebuie să fie ”un obiectiv prioritar”, iar de vină că sumele n-au ajuns unde trebuia este, bineînțeles, predecesorul său, fostul coleg din USL, Eugen Nicolăescu.

”Odată cu preluarea mandatului de ministru al Sănătății, am demarat în regim de urgență procedurile necesare pentru derularea Programului național de servicii medicale de urgență. Astăzi am semnat ordinul care asigură fondurile necesare derulării fără sincope a acestui program”, a anunțat miercuri ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

Nu mai puțin de 157,8 milioane de lei vor merge, după decizia lui Nicolae Bănicioiu, din bugetul Ministerului pentru monitorizarea, tratamentul şi îngrijirea pacienţilor critici din secţiile de Anestezie – Terapie Intensivă din 79 de spitale din ţară.

La ce vor fi folosiți banii? ”Vorbim aici despre seringi, perfuzii, catetere, dar și medicamente și reactivi, fără de care multe urgențe nu puteau fi tratate corespunzător”, a precizat Nicolae Bănicioiu.

Tot astăzi a fost deblocată, prin ordin de ministru, suma de 20 de milioane de lei pentru materiale şi medicamente necesare bolnavilor diagnosticaţi cu infarct miocardic acut, internaţi în secţiile de terapie intensivă.

”Programele au fost definitivate de comisiile de specialitate ATI și Cardiologie, împreună cu specialiștii din Ministerul Sănătății încă de la începutul anului. Banii de la buget au existat dar, în mod inexplicabil, fosta conducere a Ministerului a blocat semnarea și, implicit, demararea acestor programe. Acest lucru a creat probleme în îngrijirea acestor pacienți și îngrijorare în rândul personalului medical”, susțineNicolae Bănicioiu.

Mai este un hop până cele două ordine ale lui Nicolae Bănicioiu să producă efecte: publicarea lor în Monitorul Oficial.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro