Pacienții care au nevoie de tratament în străinătate vor fi transferați indiferent dacă sunt asigurați sau nu, a declarat ministrul Sănătății, Nicolae Banicioiu, precizând și că toate costurile aferente transportului și tratamentului vor fi suportate de către stat.

"Vor pleca toți pacienții, indiferent dacă sunt asigurați sau nu", a declarat, pentru Mediafax, Nicolae Banicioiu.

Ministrul Sănătății a precizat și că toate costurile aferente transportului și tratamentului pacienților transferați în clinicile din străinătate, la recomandarea medicilor, vor fi suportate de către autoritățile române, indiferent de calitatea de asigurat a pacientului.

Răniții în incendiul de la Colectiv care pot suportă transferul la clinici din străinătate vor fi transportați și cu un avion al NATO, aeronavă putând efectuă deplasări într-un timp de două ori mai scurt decât avioanele românești, a precizat ministrul Apărării, Mircea Duşa. Sprijinul NATO vine la solicitarea autorităților române.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro