Norme Coca 2023 - 2024

Guvernul a aprobat miercuri, 19 august, printr-o hotărâre, modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, a informat Biroul de presă al Executivului, potrivitdigi24.ro.

Conform documentului, solicitarea concediului și a indemnizației pentru creșterea copilului se face pe bază de cerere şi documente doveditoare, în condiţiile prezentelor norme metodologice, cu cel puţin 30 de zile înainte de intrarea efectivă în acest concediu. În cazul nerespectării termenului prevăzut, concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului se reduc din oficiu cu o lună.

La stabilirea nivelului indemnizației pentru creșterea copilului se iau în considerare veniturile realizate în ultimele 12 luni anterioare nașterii celui din urmă copil.

Persoanele care realizează concomitent venituri supuse impozitului din mai multe activități vor beneficia de concediu și de indemnizația pentru creșterea copilului pe baza documentelor care dovedesc suspendarea a cel puțin uneia dintre activități.

Hotărârea aprobată de Guvern stipulează explicit condițiile în care părinții care beneficiază de indemnizație pentru creșterea copilului pot realiza, concomitent, venituri supuse impozitării de până la 3.000 de lei anual, limită stabilită prin Legea 126/2014 (pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în vederea recuperării debitelor înregistrate cu titlu de indemnizaţie pentru creşterea copilului). Astfel, în perioada concediului pentru îngrijirea copilului, persoana care beneficiază de indemnizație pentru creșterea copilului poate realiza venituri supuse impozitului până la limita de 3.000 de lei anual prin desfășurarea efectivă a unei activități, cu condiția ca activitatea care a stat la baza stabilirii dreptului la indemnizație să rămână întreruptă/suspendată.

În situația în care ambii părinți solicită succesiv dreptul la concediu și indemnizație pentru creșterea copilului, limita de venituri de 3.000 de lei pe care o pot realiza anual concomitent cu primirea indemnizației, se aplică fiecăruia, în funcție de opțiunea de concediu.

Persoanele care beneficiază de indemnizație pentru creșterea copilului, în cazul în care depășesc limita veniturilor anuale de 3.000 de lei obținute ca urmare a desfășurării unor activități, au obligația să depună la primărie o notificare în acest sens, care va fi transmisă agenției teritoriale, iar aceasta va verifica respectarea limitei de venituri. În cazul în care persoanele care beneficiază de indemnizație pentru creșterea copilului realizează venituri peste limita de 3.000 de lei anual, indemnizația pentru creșterea copilului se consideră a fi acordată necuvenit și se recuperează în condițiile legii.

Un alt element de noutate adus de Hotărârea de Guvern constă în faptul că în cazul în care apare o situație de natură să genereze un nou drept, la stabilirea bazei de calcul a indemnizației pentru creșterea copilului vor fi luate în considerare și veniturile realizate pe perioada concediului de îngrijire a copilului în limita a 3.000 de lei anual, a relatat şi romaniatv.net.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro