În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 784 din data de 14 decembrie 2013 a fost publicat Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1012/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind activitatea structurilor de control din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Normele metodologice stabilesc cadrul metodologic de desfăşurare a activităţii de control din domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi metodologia de stabilire şi recuperare a sumelor încasate necuvenit din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate de către furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale şi furnizorii de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu şi îngrijiri paliative la domiciliu.

În activitatea desfăşurată, membrii echipelor de control sunt obligaţi să respecte Ghidul privind controlul în sistemul asigurărilor sociale de sănătate.

Tipurile de control care fac obiectul normelor metodologice sunt următoarele:
- la nivelul structurilor de control teritoriale: controlul tematic privind furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale şi furnizorii de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu şi îngrijiri paliative la domiciliu aflaţi în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate, conform planului de activităţi, precum şi controlul operativ dispus de preşedintele-director general al casei de asigurări de sănătate, privind: persoanele juridice sau fizice ai căror salariaţi beneficiază de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate; persoanele fizice care beneficiază de concediile şi indemnizaţiile acordate;
- la nivelul Direcţia generală monitorizare, control şi antifraudă  (DGMCA): controlul operativ şi controlul inopinat.

Direcţia generală monitorizare, control şi antifraudă (DGMCA) este structura centrală de specialitate care funcţionează la nivel de direcţie generală în cadrul CNAS având ca funcţii coordonarea şi monitorizarea activităţii de control desfăşurate de casele de asigurări de sănătate, investigarea şi combaterea fraudelor în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro